Preţurile la mărfurile alimentare au scăzut în iulie
Preţurile de consum s-au redus cu 0,07% în iulie faţă de iunie, România înregistrând astfel deflaţie pentru prima dată după august anul trecut, iar rata anuală a coborât pentru a cincea lună consecutiv, până la 5,06%, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Preţurile la mărfurile alimentare au scăzut în iulie (Imagine: Thmoas Dan/Mediafax Foto)
Ultima dată când preţurile de consum au înregistrat o scădere lunară a fost în august 2008, când inflaţia a avut un nivel negativ de 0,09%.
Principalul determinant al deflaţiei din iulie a fost reducerea preţurilor la mărfurile alimentare, care au scăzut, pe total, cu 0,5% comparativ cu luna precedentă. Astfel, reduceri semnificative de preţuri au fost înregistrate la legume (-3,38%) şi ulei comestibil (-2,74%). Alte reduceri de preţuri au mai fost raportate la fructe proaspete (-1,19%), brânză (-0,45%), lapte (-0,24%), ouă (-0,31%) şi zahăr (-0,09%).
Preţurile la mărfurile nealimentare au crescut în iulie cu 0,14% comparativ cu luna precedentă, în condiţiile în care nu au fost variaţii semnificative de preţuri la această grupă, cu excepţia preţurilor la gaze, care au scăzut cu 5,08% faţă de iunie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu, după întâlnirea cu FMI: Vom prioritiza proiectele publice
-
Ţările NATO şi-au crescut cheltuielile militare. Ameninţările Rusiei şi întoarcerea lui Donald Trump au făcut ca Europa şi Canada să-şi majoreze cheltuielile pentru apărare cu 20% în 2024
-
Criza de la Şantierul Naval Mangalia. BNS: DAMEN renunţă la acţiuni, statul român are drept de preempţiune
Costurile la servicii au fost cu 0,32% mai mari în iulie faţă de iunie, în principal din cauza preţurilor cu apa, canal şi de salubritate, care s-au majorat cu 1,41% faţă de luna precedentă.
Comparativ cu decembrie anul trecut, inflaţia a fost de 3,07%, preţurile înregistrând o creştere medie lunară în 2009 de 0,4%, comparativ cu 0,6% în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Rata anuală a inflaţiei a fost anticipată de majoritatea analiştilor chestionaţi anterior de MEDIAFAX, care estimau că în iulie preţurile de consum au stagnat, pe fondul ieftinirii uşoare a produselor alimentare şi a unui curs de schimb stabil, astfel că inflaţia anuală a coborât aproape de 5%.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO