- Home
- Economic
- NEW YORK, (28.08.2015, 10:48)
- Anca Dumitrescu
Preţurile petrolului au crescut cu 10%, cel mai mult în peste şase ani
Preţurile petrolului au crescut joi cu 10% şi au înregistrat cel mai mare avans în peste şase ani, iar tendinţa ascendentă se menţine şi în tranzacţiile de vineri, ca efect al creşterii economice peste aşteptări a SUA în trimestrul al doilea, relatează Bloomberg.
![Imaginea articolului Preţurile petrolului au crescut cu 10%, cel mai mult în peste şase ani](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1686/14691702/1/petrol-extractie-afp.jpg?width=560)
Preţurile petrolului au crescut cu 10%, cel mai mult în peste şase ani (Foto: AFP / Mediafax Foto)
La New York, petrolul cu livrare în octombrie este cotat în urcare cu 0,99%, la 43,1 dolari pe baril.
Petrolul Brent, de referinţă la bursa din Londra, creşte cu 0,78%, la 47,94 dolari pe baril.
„În termeni procentuali, creşterea de 10% de joi este spectaculoasă. În dolari însă, creşterea a fost de doar 4 dolari”, a declarat Daniel Ang, analist la Phillip Futures.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu, după întâlnirea cu FMI: Vom prioritiza proiectele publice
-
Ţările NATO şi-au crescut cheltuielile militare. Ameninţările Rusiei şi întoarcerea lui Donald Trump au făcut ca Europa şi Canada să-şi majoreze cheltuielile pentru apărare cu 20% în 2024
-
Criza de la Şantierul Naval Mangalia. BNS: DAMEN renunţă la acţiuni, statul român are drept de preempţiune
Economia americană a înregistrat un avans de 3,7% în trimestrul al doilea, depăşind toate estimările analiştilor intervievaţi de Bloomberg, potrivit datelor publicate joi de Departamentul pentru Comerţ.
Creşterea preţurilor petrolului s-a accentuat după ce Royal Dutch Shell a anunţat o situaţie de forţă majoră în privinţa exporturilor din Nigeria, compania lucrând la repararea a două conducte închise din cauza hoţilor şi a unei avarii.
Preţul petrolului de referinţă în SUA a scăzut sub 40 de dolari pe baril în această săptămână, din cauza temerilor provocate de încetinirea creşterii economiei chineze.
Cotaţiile ţiţeiului sunt cu circa 31% sub un maxim al acestui an atins în luna iunie, pe fondul speculaţiilor că supraoferta la nivel global se va prelungi. Membrii OPEC au refuzat să reducă producţia, în timp ce stocurile din SUA sunt cu 90 de milioane de barili pentru media ultimilor cinci ani.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1686/14690406/1/petrol-extractie-afp.jpg?height=75)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22682869/1/8b61acd3-cc1f-42d5-bdfb-1514c4b54c41.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21328/22678659/6/7-dji-0538-hdr.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/7338064506-91fd42a3f9-o-1-1738930802.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=14691702&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe