Prime de vacanţă de peste două milioane euro pentru angajaţii Dacia
Dacia acordă în acest an prime de vacanţă în valoare de 610 lei pentru fiecare dintre cei aproximativ 14.000 de angajaţi ai companiei, valoarea totală netă a acestor prime fiind de 8,54 milioane lei (2,01 milioane euro).

Dacia acordă în acest an prime de vacanţă angajaţilor în valoare totală de peste două milioane euro (Imagine din arhivă; Daniel Mihăilescu/Mediafax Foto)
"Salariaţii Dacia vor primii banii în avans. Sumele trebuiau plătite, în mod normal, în decursul lunii august, însă pentru că uzina este în revizie începând cu 3 august, conducerea a decis să acorde primele înainte de această dată", au declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, oficialii Dacia.
Astfel, fiecare angajat va primi o primă netă 610 lei, valoarea brută a acesteia fiind de 818 lei.
Fondurile totale alocate de Dacia pentru aceste prime de vacanţă se ridică astfel la 11,45 milioane lei, echivalentul a 2,7 milioane euro, dintre care circa 700.000 de euro reprezintă taxe şi impozite datorate statului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
Acordarea primei de vacanţă face parte din pachetul salarial negociat în cadrul Contractului Colectiv de Muncă pentru anul 2009.
Activitatea Dacia va fi oprită timp de patru săptămâni, începând cu 3 august, întreaga platformă de la Mioveni fiind în revizie, potrivit oficialilor Dacia. Astfel, timp de o lună, toţi cei aproximativ 14.000 de angajaţi ai Dacia se vor afla în concediu.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

