- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Primele intermediate de brokeri au scăzut uşor anul trecut, cu 0,5%, la 3,19 miliarde de lei
Primele intermediate de brokerii de asigurare au scăzut uşor anul trecut, cu 0,5%, la 3,19 miliarde de lei, pe fondul reducerii pieţei asigurărilor cu 5,7%, la 8,36 miliarde de lei, a declarat, marţi, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), Angela Toncescu.
"Comparativ cu 2009, volumul de prime intermediate de către brokerii a scăzut nesemnificativ, cu numai 0,5%. Acest procent este mult mai mic decât scăderea cu 5,7% a subscrierilor de către asigurători, fapt care arată că brokerii au reuşit, prin eforturi susţinute, să nu fie afectaţi de efectele crizei economice. De altfel, dacă subscrierile nu s-ar fi contractat în 2010 cu 5,7%, gradul de intermediere prin brokeri ar fi rămas la nivelul din 2009", a spus Toncescu, prezentă la conferinţa naţională a brokerilor din domeniul asigurărilor.
Ponderea primelor intermediate de firmele de brokeraj în total piaţă a crescut însă cu două puncte procentuale, la 38,2%.
Potrivit datelor CSA, piaţa de brokeraj este foarte concentrată, circa 83% din primele intermediate fiind realizate de un număr de 100 de brokeri, dintr-un total de 530 de brokeri autorizaţi să funcţioneze la finele anului 2010.
"Negocierea contractelor de asigurare şi reasigurare a adus brokerilor venituri în sumă de 510,9 milioane lei, în creştere cu 7% faţă de 2009. Acest tip de venituri reprezintă 95,3% din veniturile totale realizate din activitatea de brokeraj", a mai spus preşedintele CSA.
Regularizările de daune, care au fost realizate de un număr de 26 de brokeri în 2010, au generat venituri de circa 11,6 milioane lei, nivel similar cu cel din anul anterior.
Celelalte tipuri de venituri din activitatea de brokeraj au fost în sumă de 13,6 milioane lei, nivel similar cu cel din 2009.
"În total, veniturile realizate din activitatea de brokeraj în 2010 au fost în sumă de 536,1 milioane lei, în urcare cu 6% comparativ cu 2009. De altfel, acest ritm anual de creştere a veniturilor totale din activitatea de brokeraj a fost mai bun decât cel înregistrat în anul anterior, de 3%", a spus Toncescu.
Preşedintele CSA a afirmat că potenţialul asigurabil din România este în continuare foarte ridicat, însă pentru a creşte gradul de intermediere este absolut obligatorie continuarea eforturilor de pregătire profesională a brokerilor de asigurare şi a intermediarilor, în general, dar şi a eforturilor de educare a publicului.
"Pot să vă asigur că autoritatea de reglementare şi supraveghere pe care o reprezint se va implica direct în acest sens, în paralel cu îmbunătăţirea cadrului legislativ pe măsura identificării unor aspecte ce ar putea crea probleme, dar şi pe măsură modificării legislaţiei europene", a mai spus Toncescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Israelul a distrus o facilitate nucleară iraniană. Aceasta era considerată inactivă după închiderea oficială din 2003
-
Olaf Scholz şi Vladimir Putin au vorbit la telefon timp de o oră. Este prima discuţie directă din 2022
-
Macron: Europa se îndreaptă spre un război tarifar cu SUA şi China
-
Industria criptomonedelor este în extaz după victoria lui Donald Trump. Bitcoin, la noi maxime istorice
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 18:33
Iranul sprijină Libanul în negocierile de încetare a focului şi caută să pună capăt „problemelor”
-
astăzi, 18:12