Principalele venituri bugetare au urcat în luna ianuarie cu aproape 60%
Veniturile colectate la cele cinci mari componente ale bugetului general consolidat au însumat, în luna ianuarie, 15,13 miliarde de lei, în urcare cu 58,6% faţă de perioada similară din 2007, conform datelor publicate, luni, de Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF).
Principalele venituri bugetare au urcat în luna ianuarie cu aproape 60%
Creşteri de venituri au fost consemnate atât în cazul bugetului de stat şi a bugetelor locale, cât şi pentru bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul asigurărilor pentru şomaj.
Sumele încasate la bugetul de stat au depăşit cu 70,94% realizările din ianuarie 2007, ajungând la 10,05 miliarde de lei.
MEF a raportat pentru bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul asigurărilor pentru şomaj, venituri cumulate de 4,54 miliarde de lei, în urcare cu 44,37%.
Veniturile proprii bugetelor locale au avansat în ianuarie cu 4,73%, la 539,62 milioane de lei.
În 2007, sumele colectate pe cele cinci componente ale bugetului au totalizat 120,77 miliarde de lei, cu 20,83% peste nivelul din 2006.
La finele perioadei ianuarie - noiembrie 2007, bugetul general consolidat a înregistrat un deficit de 4,436 miliarde lei, reprezentând 1,14% din PIB, rezultat din venituri de 116,993 miliarde de lei şi cheltuieli de 121,430 miliarde de lei.
Bugetul general consolidat a înregistrat la finele anului trecut, calculat după metodologia românească, un deficit de circa 2,4% din PIB.
Comisia Europeană anticipează că, în lipsa unei modificări de strategie din partea guvernului român, deficitul bugetar va ajunge în acest an la 3,2% şi la 3,9% din PIB în 2009.
Potrivit Comisiei, având în vedere riscurile privind atingerea ţintelor bugetare şi ajustările semnificative necesare, este improbabil ca obiectivul pe termen mediu, referitor la echilibrarea bugetului, să fie îndeplinit până în 2011, aşa cum este planificat.
Pentru 2008 deficitul bugetului consolidat fost stabilit la 2,7% din PIB.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 13:00
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1073. Rubio: E nerealist să spunem că Ucraina putea învinge complet Rusia şi recuceri Crimeea / Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone
-
astăzi, 12:24
Prima reacţie a mediului de business la bugetul de stat pe 2025: Un buget optimist