Cristina Chiriac, preşedintele Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) – invitată în emisiunea „Ochii pe mine!”, cu Vlad Craioveanu este omul potrivit la locul potrivit! Vorbim despre antreprenoriat în vremea Covid-19, dar şi despre ce înseamnă competiţia, concurenţa şi strategiile pe piaţa de business din România.
Care este profilul femeilor antreprenor şi cine sunt doamnele care au cucerit lumea afacerilor? Exista în România, înainte de pandemie, o cultură antreprenorială?
„Da, exista. Cel puţin, eu mă mândresc cu faptul că încă din 2010 fac voluntariat pentru promovarea antreprenoriatului feminin. Mai mult decât atât, m-au agăţat cei de la Comisia Europeană şi mi-au zis: Băi, dar tu faci o treabă foarte bună. Nu vrei tu să munceşti si mai mult? Şi mi-au dat o hârtiuţă, o diplomă pe viaţă, o patalama, cum spunem noi pe româneşte, în care m-au făcut ambasador şi au zis: Ei, de acum ai şi un titlu, deci, dă-i drumul la muncă. Deci da, exista acest cult încă din 2010.”
Există solidaritate între femeile din business-ul românesc şi care sunt valorile care le aduc împreună?
„Aşa cum se întâmplă pe segmentul masculin, aşa se întâmplă şi cu femeile. Doar nu om fi noi diferite de voi! Suntem unite dacă gândim şi găsim aceleaşi valori cu care să rezonăm, ceea ce se întâmplă în CONAF şi ăsta este rolul meu, să le ţin unite pe doamne, să le ajut să înţeleagă ce însemnă unitate şi care este scopul acestei unităţi.”
Cristina Chiriac nu vorbeşte despre antreprenoriat din cărţi. Dimpotrivă. Este creatoarea brandului „Flori de ie” – o pledoarie şi o călătorie a reîntoarcerii la tradiţii şi la ia românească, cea care îi fascinează pe străini.
„E mai mult decât o poveste antreprenorială. E o poveste de suflet. Am constatat că, în România, din păcate, sunt multe familii monoparentale, că femeile au o povară dublă, atât aceea de a întreţine familia din punct de vedere financiar, dar şi de a educa şi ajuta copiii să-şi vadă de drumul lor, acela normal, şi foarte multe familii de genul acesta, din mediul rural, nu au venituri, trăiesc din ajutoare sociale.’’
Cristina Chiriac a militat întotdeauna pentru antreprenoriatul feminin în mediul rural. Care sunt greutăţile pe care le întâmpină femeile din zona rurală atunci când pornesc o afacere şi cum i-a ajutat, concret, invitata lui Vlad Craioveanu?
„Practic, am creat locuri de muncă în mediul rural pentru femei care provin dintr-o zonă defavorizată din punct de vedere economic, iar astăzi, ele depind de acel salariu. Mi-aş fi dorit să reînfiinţez şi şcolile de meşteşugărit, mai am puţin, şi iată că am reuşit să duc ia românească pe trei continente, să defilăm pe cele mai mari podiumuri de modă: Paris, Milano. Eu sunt mai mult decât promotor. Eu produc. Brandul pe care în reprezint este cel mai autentic şi cel mai original din România. Mă mândresc cu lucrul acesta pentru că toate produsele sunt înregistrate, sunt patentate. În pandemie, am exportat mai mult decât am vândut în România.”
Cât de mult a ajutat-o pe Cristina Chiriac – într-o perioadă atipică, în vremuri de pandemie – faptul că are în spate mai bine de 10 ani de administraţie publică, activitate în domeniul privat, dar şi un doctorat în economie?
„2020 a fost extrem de atipic, provocator, dar nu într-un sens urât. Foarte mulţi antreprenori s-au reinventat şi au învăţat să facă faţă provocărilor. De fapt, ăsta este farmecul antreprenorului. Trebuie să-ţi placă adrenalina. Cei care sunt antreprenori au un zbucium în interior şi şi-l ostoiesc prin antreprenoriat pentru că altfel nu au cum.”
Cu Cristina Chiriac luăm la puricat antreprenoriatul la feminism. Dacă eşti curios să afli cum arată portretul femeii antreprenor, invitata lui Vlad Craioveanu îţi să cele mai bune indicii!
„Femeia antreprenor nu e nici înaltă, nici mică, nici slabă, nici grasă, nici blondă, nici brunetă. Este extrem de muncitoare, extrem de determinată, curajoasă, pe alocuri inocentă. Inocenţa asta putem să o traducem altfel, emoţională. În sensul că pun extrem de multă emoţie, se bazează pe sentimente. Un bărbat poate lua o decizie eminamente de business, ignorându-şi sentimentele. Femeia este sentimentală. Pe femeia antreprenor o cucereşti uşor”, conchide Cristina Chiriac.