Prima pagină » Coronavirus » Problema firmelor ce fac echipamente pentru protecţia muncii: ,,Nu avem niciun semnal din piaţă că merită să facem investiţiile astea’’

Problema firmelor ce fac echipamente pentru protecţia muncii: ,,Nu avem niciun semnal din piaţă că merită să facem investiţiile astea’’

Problema firmelor ce fac echipamente pentru protecţia muncii: ,,Nu avem niciun semnal din piaţă că merită să facem investiţiile astea’’

Pentru unii distribuitori de echipamente pentru protecţia muncii, declanşarea crizei actuale se simte ca o revenire la normal. Este şi cazul unei firme din Mureş.

„Chiar înainte de declanşarea crizei ăsteia, eram într-un impas. Acum când a apărut chestia asta am început să facem şi noi nişte măşti pe plan local. Săptămâna trecută a fost destul de mare cererea”, spune Tinca Ioan, administratorul companiei

Totuşi, e greu să îţi faci loc pe piaţă pentru a-ţi vinde produsele, spun oamenii de afaceri.

„Noi am produs două tipuri de măşti, una din bumbac, care se poate steriliza şi reutiliza şi una de unică folosinţă. Am fi fost interesaţi să producem şi combinezoane, dar nu ne-am aruncat, că am văzut că şi cu măştile care sunt din concepţie foarte simplă, nu reuşeşti să îţi faci loc pe piaţă. Nu avem niciun semnal din piaţă că merită să facem investiţiile astea”, mai spune Tinca.

Compania distribuie produsele pe plan intern în sectorul public, mai exact pentru poliţia de frontieră şi armată, pentru Electrica şi ambulanţe. Sunt 20 de angajaţi pe partea de producţie, iar firma înregistrează o cifră de afaceri anuală este de peste 4 milioane de RON, cu un profit net de peste 200.000 lei.