Prima pagină » Economic » Problemele de la locul de muncă. Un sfert dintre angajaţi au avut dispute cu personalul IT – STUDIU

Problemele de la locul de muncă. Un sfert dintre angajaţi au avut dispute cu personalul IT – STUDIU

Problemele de la locul de muncă. Un sfert dintre angajaţi au avut dispute cu personalul IT - STUDIU
Cosmin Pirv
14 iun. 2021, 15:35, Economic

Potrivit unui comunicat al companiei, echipele IT tind să fie de acord cu astfel de cerinţe şi permit ca două treimi (64%) din personal (76% în România) să nu-şi actualizeze anumite programe software sau OS. Acest lucru a fost dezvăluit într-un studiu comandat de Kaspersky pentru a explora atitudinile şi obiceiurile angajaţilor faţă de actualizări.

Specialiştii susţin că actualizările nu numai că aduc noi funcţionalităţi şi remediază erorile, dar abordează şi vulnerabilităţile de securitate. Şi, odată ce este lansată o actualizare de securitate, atacatorii ştiu despre aceste probleme. De aceea, gestionarea patch-urilor este esenţială pentru securitatea companiei. Cu toate acestea, unii membri ai personalului sunt reticenţi în ceea ce priveşte actualizarea dispozitivelor de birou, ceea ce înseamnă că există computere, laptopuri şi smartphone-uri vulnerabile în reţelele organizaţiilor.

„În mod îngrijorător, asemenea dezacorduri aduc rezultatele scontate de angajaţi. Respondenţilor care au avut dispute cu departamentul IT despre actualizări li s-au adresat două întrebări – dacă le-a fost permis să renunţe la actualizări (64% au spus că acest lucru a fost posibil – 76% în România) sau dacă li s-a permis să aleagă ce să actualizeze (aceiaşi 64% au ales această opţiune – 74% în România). Angajaţii pot solicita să procedeze astfel pentru că se tem că timpul petrecut cu actualizările le poate afecta productivitatea”, se arată în comunicat.

Potrivit studiului, mai mult de jumătate dintre respondenţi sunt distraşi de la muncă din cauza actualizărilor: 43% iau o pauză de la ceea ce făceau (49% în România) şi 8% doar aşteaptă cu răbdare la biroul lor (4% în România).

Dificultăţile nu se termină în etapa de instalare, întrucât 36% dintre angajaţi (39% în România) sunt de acord că învăţarea de noi versiuni de software este o pierdere de timp care ar putea fi alocat realizării sarcinilor de la job.

În general, 44% dintre respondenţi au declarat (42% în România) că sunt mai puţin preocupaţi de actualizarea dispozitivelor de birou decât a celor personale, sugerând că menţinerea actualizată a dispozitivelor de birou este o chestiune nesemnificativă.

„Recomandăm angajaţilor să îşi actualizeze în mod regulat dispozitivele – nu numai că le vor menţine protejate, dar fiecare actualizare durează doar câteva minute. Acest timp scurt de oprire poate fi folosit pentru a reîncărca corpul şi mintea fără a afecta procesele de afaceri”, spune Elena Molchanova, Head of Business Development, Kaspersky Security Awareness Trainings.

Sondajul comandat de Kaspersky s-a desfăşurat online pe 15.000 de respondenţi pentru a explora tendinţele în materie de actualizare a dispozitivelor.