Comparativ cu decembrie, cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţile procesatoare a scăzut cu 5.505 tone.
„Dintre principalele produse lactate, cea mai mare scădere a producţiei în luna ianuarie 2015 comparativ cu luna decembrie 2014 a avut loc la unt cu 337 tone (-29,1%), urmat de smântâna de consum, cu 542 tone (-8,8%), şi de brânzeturi, inclusiv brânza obţinută exclusiv din lapte de vacă (92,8% din producţia totală de brânzeturi), cu 9 tone (-0,2%)”, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).
Creşteri ale producţiei au fost înregistrate pentru laptele acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi altele), cu 24,3%, la 16.060 tone, şi laptele de consum, cu 7,1%, la 23.300 tone.
Cantitatea de lapte brut importat a crescut cu 4,2%, de la 6.935 tone la 7.227 tone.
Faţă de ianuarie anul trecut, procesatorii au colectat o cantitate de lapte mai mică cu 5.922 tone (-8,5%).
Producţia de lapte acidulat s-a redus cu cu 218 tone (-1,3%), iar cea de brânzeturi, inclusiv brânza obţinută exclusiv din lapte de vacă, cu 139 tone (-2,7%).
Pe de altă parte, au fost înregistrate producţii mai mari de smântână de consum cu 632 tone (+12,7%), lapte de consum cu 1.230 tone (+5,6%) şi unt cu 12 tone (+1,5%).
Cantitatea de lapte brut importat a scăzut cu 27,8%, de la 10.013 tone în luna ianuarie 2014, la 7.227 tone.