Prima pagină » Economic » McDonald’s a anunţat că este posibil să fi vândut produse expirate în Japonia

McDonald’s a anunţat că este posibil să fi vândut produse expirate în Japonia

McDonald's Japonia a anunţat că este posibil să fi vândut salate şi alte produse expirate în patru dintre restaurantele sale din Tokyo, după ce angajaţii au schimbat etichetele cu data de preparare.
McDonald's a anunţat că este posibil să fi vândut produse expirate în Japonia
27 nov. 2007, 12:34, Economic

Acţiunile McDonald’s Holdings Co, companie deţinută în proporţie de peste 50% de grupul american McDonald’s Corp, au scăzut cu 2,4% în urma anunţului.

Angajaţii au reetichetat unele salate nevândute, pentru a le putea comercializa în ziua următoare, încălcând regulile companiei conform cărora aceste produse trebuie vândute în maxim 12 ore de la preparare.

McDonald’s Japonia nu a stabilit încă dacă salatele erau sau nu expirate în momentul vânzării.

De asemenea, unii angajaţi au admis că au folosit iaurt şi milkshake după data expirării, dar compania investighează încă aceste informaţii.

"Eu consider acest lucru teribil. Totuşi, nu cred că aceasta era o practică obişnuită", a declarat directorul general al McDonald’s Japonia, Eikoh Harada.

Harada a afirmat că angajaţii au fost sfătuiţi de membri ai managmentului restaurantelor să utilizeze produsele, pentru a reduce costurile.

McDonald’s a anunţat că a reziliat contractul de franciză cu cele patru restaurante, deţinute de aceeaşi companie, iar unităţile vor fi operate direct de McDonald’s.