- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Producătorul de ambulanţe Deltamed din judeţul Cluj deschide o nouă fabrică. Firma românească a fost inclusă în top 1.000 de companii europene cu cea mai rapidă creştere
Producătorul de ambulanţe Deltamed din judeţul Cluj deschide o nouă fabrică. Firmă românească a fost inclusă în top 1.000 de companii europene cu cea mai rapidă creştere
Producătorul de ambulanţe şi vehicule speciale Deltamed din judeţul Cluj, un business controlat de patru antreprenori locali, va deschide o nouă unitate de producţie la Aiud, judeţul Alba.
“Ieri s-a încheiat licitaţia publică prin care compania a concesionat peste 13.000 mp în municipiul Aiud. Deltamed îşi doreşte edificarea, într-o primă etapă, a unei hale metalice moderne de producţie, în suprafaţă de aproximativ 1.500 mp, amenajarea platformelor, împrejmuirea şi racordarea la utilităţi, urmate de creşterea capacităţii de producţie cu încă o structură similară, în decursul următorilor doi ani de la instalare”, anunţă Invest în Aiud.
ULTIMELE ȘTIRI
-
EXIT POLL Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Marcel Ciolacu – 25%, Elena Lasconi 18%, Călin Georgescu 16%, George Simion 15%
-
Alegeri prezidenţiale. Rezultate EXIT-POLL. Ciolacu câştigă primul tur. Lasconi, Simion, Georgescu şi Ciucă despărţiţi de câteva procente. Geoană rezultat slab / Începe numărătoarea voturilor şi vin primele rezultate parţiale
-
Primele declaraţii ale candidaţilor după exit-poll-uri. Ciolacu: Rezultatul ne confirmă că am făcut ceea ce trebuie pentru ţară / George Simion anunţă victoria deşi exit-poll-urile îl dau pe 4 / Lasconi: Speranţa este vie în România
-
Cine este Călin Georgescu, surpriza de la alegerile prezidenţiale 2024, turul I
Cinci tineri originari din Aiud au creat în prima parte a anului 2021 platforma Invest in Aiud pentru a atrage atenţia investitorilor pe care speră să-i găsească pe platforma de socializare de business LinkedIn. Aici, ei au făcut o prezentare a oraşului, au enumerat 10 motive pentru a investi în Aiud şi au adunat mai bine de 10 terenuri şi hale disponibile.
Terenul pe care va ridica Deltamed o nouă fabrică este concesionat de la autorităţile locale.
“Deltamed are un punct de lucru la Gilău şi va deschide încă unul la Aiud pentru că există cerere mare pentru produsele companiei. Compania a concesionat un teren de 13.000 mp de la stat. La o primă licitaţie publică au participat doar ei şi atunci licitaţia s-a anulat pentru că aşa prevede legea. La a doua au fost din nou singura companie care a licitat, aşa că au ieşit câştigători, conform legii”, spune Tiberiu Grecu, unul dintre fondatorii Invest in Aiud. Pe profilul său de pe reţeaua de socializare LinkedIn el apare şi consilier în cadrul primăriei din oraş. Aiud este un oraş de circa 25.000 de locuitori din judeţul Alba.
Deltamed figurează pe plaforma de analiză de business Confidas.ro ca fiind deţinută de Dan Vasile Gorgan (80%), Daniela Georgeta Gavrilă (10%), Ioan Dan Oşan şi Mihai George Oşan, fiecare cu 5%. Compania a avut afaceri de 155 mil. lei în 2021, minus 26,6%. Businessul a accelerat puternic în 2018 şi 2019 pentru firma cu aproape 60 de salariaţi. De aceea, în 2020, publicaţia Financial Times a inclus compania în Topul 1.000 al companiilor europene cu cea mai rapidă creştere. E vorba de ritmul din 2019 vs 2018. Deltamed ocupa locul 595 în top. În 2018 şi Primăria Capitalei a cumpărat 106 ambulanţe de la Deltamed, un contract de 8,7 mil. euro.
Presa locală din Cluj spunea în vara lui 2021 că Deltamed caută să se extindă pentru că a câştigat un contract cu Ministerul Apărării şi NATO.
„Deltamed este la acest moment cel mai mare producător de ambulanţe şi vehicule pentru intervenţie specială din Europa de Est, o companie cu capital 100% românesc, aflată de peste 20 de ani în slujba salvatorilor profesionişti şi a antreprenorilor îndrăzneţi.
Fiind o firmă de tehnologie auto care face totul de la zero, de la etapa de concept/ proiectare şi până în cel mai mic detaliu al executiei propriu-zise, deţinem control total asupra elementelor utilizate”, scrie pe site-ul Deltamed.
Compania are şapte hale de producţie, cu o suprafaţă cumulată de aproape 15.000 mp; are capacitate de fabricare a elementelor de carosare 100% in-house (din metal, plastic, lemn), prin mijloace proprii – atelier de termoformare ABS pentru crearea capitonajului interior, sector de producţie panouri sandwich, un laborator de cablaje implicat în proiectarea şi producerea tuturor conexiunilor de joasă tensiune, şi un departament de tâmplărie care proiectează şi realizează toate elementele de mobilier.
„De asemenea, fabricăm suprastructuri şi elemente din fibră de sticlă, pentru care producem şi matriţele necesare. Avem trei birouri de vânzări, în Bucureşti Gilău şi Iaşi; trei puncte de lucru service şi mentenanţă, situate în Bucureşti, Gilău şi Bacău; precum şi departamente de cercetare & proiectare, control al calităţii şi after sales dedicate”, potrivit aceleiaşi surse.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO