Producţia de cereale a României ar putea creşte cu peste 90%, în 2008

Producţia de cereale a României ar putea creşte în acest an cu peste 90%, la mai mult de 14 milioane tone, de la 7,3 milioane de tone în 2007, când seceta severă a afectat culturile, se arată într-un raport al companiei de analiză Strategie Grains din Franţa.

Urmărește
414 afișări
Imaginea articolului Producţia de cereale a României ar putea creşte cu peste 90%, în 2008

Producţia de cereale a României ar putea creşte cu peste 90%, în 2008 (Imagine: Mediafax Foto)

Porumbul are cea mai mare pondere, de circa 75%, în totalul cerealelor. Producţia de porumb s-ar putea dubla în acest an, la mai mult de opt milioane de tone, de la 3,53 milioane de tone în 2007, conform sursei citate.

Suprafaţa cultivată cu porumb este mai mare în acest an, totalizând 2,35 milioane de hectare, faţă de 2,05 milioane de hectare în 2007.

"O suprafaţă însemnată de pământ din România, care a rămas necultivată anul trecut din cauza secetei, a fost dată spre cultivare în acest an. Acest lucru explică avansul de 14,63% al suprafeţei cultivate cu porumb", se arată în raport.

La nivelul Uniunii Europene, producţia totală de porumb a statelor membre s-ar putea majora de la 12 milioane de tone la 59,2 milioane de tone, cele mai însemnate creşteri înregistrându-se în România (1,98 milioane de tone), Italia (0,56 milioane de tone), Ungaria (0,64 milioane de tone) şi Bulgaria (0,8 milioane de tone).

În ceea ce priveşte producţia de grâu din România, analiştii companiei franceze estimează o majorare de 1,98 milioane de tone, la 4,92 milioane de tone, deşi aria cultivată s-a menţinut în jurul nivelului de 1,87 milioane de hectare.

De asemenea, producţia de orz, folosit în special ca plantă furajeră, ar putea avea în acest an o creştere de 0,41 milioane de tone, la 0,89 milioane de tone.

Recolta de cereale din UE a fost redusă de secetă anul trecut, însă situaţia de pe pieţele europene s-ar putea îmbunătăţi odată cu noua recoltă, estimată să urce cu 14% comparativ cu anul trecut, la 291 milioane de tone.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici