Producţia de cereale pentru boabe a crescut anul trecut cu 3,4%

Producţia de cereale pentru boabe a fost anul trecut cu 3,4% mai mare faţă de 2013, datorită creşterii randamentelor la hectar la porumb, orz, orzoaică, ovăz şi grâu, iar la legume, fructe şi struguri producţia a scăzut, potrivit datelor INS.

Urmărește
1039 afișări
Imaginea articolului Producţia de cereale pentru boabe a crescut anul trecut cu 3,4%

Producţia de cereale pentru boabe a crescut anul trecut cu 3,4% (Imagine: Mircea Gherase/Mediafax Foto)

Astfel, randamentul (producţia medie la hectar) a fost de 7,2% la porumb, 6,3% la orz şi orzoaică, 3,8% la grâu si 1,5% la ovăz.

Suprafaţa cultivată cu porumb boabe în anul 2014 reprezintă 45,9% din suprafaţa cultivată cu cereale pentru boabe, iar cea cultivată cu grâu 39%.

"În anul 2014, România s-a situat, pe locul cinci atât din punct de vedere al suprafeţei cultivate cu grâu, după Franţa, Germania, Polonia şi Spania, cât şi al producţiei obţinute, după Franţa, Germania, Regatul Unit şi Polonia. În ceea ce priveşte randamentul, ţara noastră se află printre ţările care au un randament mai scăzut la hectar în rândul Statelor Membre cultivatoare cu grâu", se arată într-un comunicat al INS.

La leguminoase pentru boabe, producţia a scăzut cu 4,1%, ca urmare a scăderii suprafeţei cultivate cu (-9,1%), faţă de anul precedent.

In schimb, producţia de plante uleioase a crescut cu 15,1%, datorită atât creşterii suprafaţei cultivate (+4,7%), cât şi a randamentelor la hectar. Creşteri ale producţiei s-au înregistrat la rapiţă şi soia (+61,0%), respectiv (+35,3%), în principal datorită creşterii suprafeţei cultivate (+48,4%), respectiv (+17,6%). Suprafaţa cultivată cu floarea soarelui a scăzut cu 7,6%.

Producţia de sfecla de zahar a urcat cu 31,9%, în principal datorită creşterii randamentului la hectar cu 19,1% dar şi a suprafeţei cultivate cu 10,7%.

Potrivit datelor INS, producţia de cartofi a crescut cu 7,0%, datorită creşterii randamentului la hectar (+9,1%) deşi suprafaţa cultivată a scăzut (-2,0%), faţă de anul precedent.

"În ceea ce priveşte suprafaţa cultivată cu cartofi, în anul 2014, România s-a situat pe locul trei după Polonia, Germania şi pe locul şapte la producţie (după Germania, Olanda, Franţa, Polonia, Belgia şi Regatul Unit) din cauza randamentului inferior", arata datele INS.

La legume, producţia a fost mai mică cu 3,9%, determinată de scăderea suprafeţelor cultivate cu 7,7%, faţă de anul precedent. Producţiile au fost mai mari la: castraveţi (+7,1%), morcovi (+2,7%), ardei (+0,4%) şi mai mici la pepeni verzi şi galbeni (-16,5%), tomate (-5,1%), varză (-2,9%) şi ceapă (-1,3%).

În anul 2014, producţia de struguri a scăzut cu 20,8%, din cauza scăderii randamentului la hectar, atât la plantaţiile de vii altoite (-11,7%), cât şi la plantaţiile de vii hibride (-30,4%). Suprafaţa cultivată a fost mai mică cu 0,6% faţă de anul 2013.

Totodata, suprafaţa livezilor pe rod a scăzut cu 4,1%. Suprafeţele cultivate cu principalele specii de pomi fructiferi au scăzut, excepţie caişi şi zarzări unde s-au menţinut la nivelul anului precedent.

Producţia de fructe din livezi a scăzut cu 4,3% faţă de anul precedent. Pe principalele specii de pomi fructiferi producţia a înregistrat creşteri la caişi şi zarzări, scăderi la peri, pruni şi meri, iar la cireşi şi vişini s-a menţinut la nivelul anului precedent.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici