- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Producţia de ciment din România a crescut cu 13% în primul trimestru, la aproape 800.000 de tone
Producţia de ciment din România a crescut cu 13% în primul trimestru, la 798.000 de tone, iar vânzările pe piaţa internă s-au majorat cu 7%, la 734.000 tone, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, Mihai Rohan, preşedintele patronatului de profil CIROM.
"Piaţa cimentului a avut o valoare de 5-600 milioane euro anul trecut şi nu ne aşteptăm la evoluţii spectaculoase în 2011", a spus preşedintele patronatulului din industria cimentului şi altor produse minerale pentru construcţii.
El a apreciat că piaţa totală a materialelor de construcţii din România a avut o valoare de 4,4 miliarde euro anul trecut.
Producţia de ciment a scăzut a scăzut cu circa 11% anul trecut, la 6,9 milioane tone, iar consumul intern s-a comprimat cu 12%, la 6,85 milioane tone.
Rohan estimează că piaţa ar putea stagna sau creşte cu 1-2% în 2011, iar în 2012, an electoral, ar putea avansa cu 3-5%, susţinută în principal de lucrările de infrastructură sau cele inginereşti.
Evenimentul de joi a fost organizat de CIROM cu prilejul aniversării a 20 de la înfiinţare, iar Rohan a prezentat o serie de informaţii referitoare la evoluţia pieţei în ultimele două decenii.
Astfel, membrii asociaţiei au furnizat pe piaţa internă, în perioada 1991-2011, aproximativ 120 de milioane tone de ciment, 20 milioane tone de var şi 2,5 milioane tone de ipsos.
Investiţiile totale realizate în industria cimentului în intervalul 1997-2010, după privatizarea companiilor de profil, s-au ridicat la 1,6 miliarde euro, sumă care include şi achiziţiile.
Rohan a evidenţiat investiţiile realizate de cimentişti pentru protecţia mediului, apreciind că industria a devenit una depoluatoare "prin excelenţă".
"Industria noastră, cu o istorie de peste 100 de ani, este complet renăscută", a spus Rohan.
Producţia de ciment totaliza 12,2 milioane tone în 1989, iar cel mai bun an după Revoluţie a fost 2008, când fabricile au livrat 10,6 milioane tone.
La nivel mondial, producţia de ciment a totalizat 3,3 miliarde tone anul trecut, din care mai mult de jumătate a fost realizată de China. Cimentul produs în Europa a acoperit 8% din producţia mondială în 2010.
Rohan a afirmat că în acest an două companii din China au preluat conducerea în topul mondial al producătorilor, locurile trei-cinci revenind grupurilor Holcim (Elveţia), Lafarge (Franţa) şi HeidelbergCement (Germania). Cele trei grupuri sunt cei mai mari producători europeni şi îşi dispută şi piaţa românească.
Pentru primul trimestru, Holcim şi Lafarge au anunţat creşteri ale volumului de ciment vândut în România, de 15,7%, respectiv 4,7%, iar HeidelbergCement stagnarea livrărilor.
Din cei zece membri CIROM fac parte reprezentanţe locale ale producătorilor de materiale de construcţii HeidelbergCement, Holcim, Lafarge, Saint-Gobain (Franţa) şi Carmeuse (Belgia).
ULTIMELE ȘTIRI
-
FastGlioma ajută neurochirurgii în detectarea tumorilor reziduale. Cum funcționează sistemul cu Inteligență Artificială
-
Olaf Scholz şi Vladimir Putin au vorbit la telefon timp de o oră. Este prima discuţie directă din 2022
-
Macron: Europa se îndreaptă spre un război tarifar cu SUA şi China
-
Industria criptomonedelor este în extaz după victoria lui Donald Trump. Bitcoin, la noi maxime istorice
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO