Producţia de oţel a României a crescut în martie cu 10%, peste ritmul din UE sau la nivel mondial

Producţia de oţel a României a crescut în martie cu 10,1%, de la 318.000 de tone anul trecut la 350.000 de tone, de peste două ori mai rapid decât avansul de 4% în Uniunea Europeană şi peste ritmul de 7% la nivel global, potrivit datelor Asociaţiei Mondiale a Oţelului.

Urmărește
16 afișări

În Uniunea Europeană, producţia de oţel a avansat de la 15,62 milioane tone la 16,27 milioane tone, iar la nivel mondial de la 120,9 milioane tone la 129,3 milioane tone.

În primele trei luni, producţia din România a urcat de la 836.000 de tone la 945.000 de tone de oţel.

UE a consemnat în primele trei luni un avans de 6,8%, de la 42,7 milioane tone la 45,6 milioane tone de oţel.

La nivel global, în primul trimestru a avut loc o creştere a producţiei de 8,8%, de la 341,3 milioane tone la 371,5 milioane de tone.

În spaţiul comunitar, România se plasează, în funcţie de volum, pe locul al 14-lea atât în martie cât şi la trimestru.

La nivelul Europei Centrale şi de Est, România a produs în martie mai mult oţel decât Bulgaria (79.000 tone), Ungaria (136.000 tone) şi Grecia ( 180.000 tone), dar mai puţin decât Polonia (718.000 tone), Slovacia (399.000 tone) şi Cehia (483.000 tone).

În primele 11 luni, România a devansat Grecia (519.000 tone), Bulgaria (207.000 tone) şi Ungaria (407.000 tone), dar a fost depăşită de Polonia (2,09 milioane tone), Slovacia (1,1 milioane tone) şi Cehia (1,4 milioane tone).

Cel mai mare producător de oţel din UE a rămas Germania, atât în martie cât şi în primele trei luni, cu o producţie în creştere cu 0,1% la lună, la patru milioane tone, iar la trimestru cu un avans de 4,2%, la 11,4 milioane tone.

La nivel mondial, cel mai mare producător este China, cu un avans de 9% în martie, la 59,4 milioane tone, şi de 8,7% în trei luni, la 170 milioane tone oţel.

Raportul include date referitoare la 64 de ţări din întreaga lume, care au asigurat în acest an peste 98% din producţia globală de oţel.

Asociaţia Mondială a Oţelului a fost înfiinţată în 1967 şi este una dintre cele mai importante organizaţii din industria de profil, reunind 180 de producători, inclusiv 19 din cele mai mari 20 de companii la nivel mondial, asociaţii naţionale şi regionale, respectiv institute de cercetare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici