Producţia industrială a avansat în mai în numai trei state ale UE, printre care şi România
România, Bulgaria şi Irlanda sunt singurele state din Uniunea Europeană unde producţia industrială a avansat în luna mai faţă de aprilie, indicatorul statistic înregistrând un declin de 1,4% la nivelul blocului comunitar, potrivit datelor Biroului de Statistică al Comisiei Europene, Eurostat.
![Imaginea articolului Producţia industrială a avansat în mai în numai trei state ale UE, printre care şi România](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1686/2776866/1/sigla-ue.gif?width=560)
Producţia industrială a avansat în mai în numai trei state ale UE, printre care şi România
Avansul producţiei industriale în România a fost de 0,5% comparativ cu aprilie 2008, în timp ce Irlanda a consemnat o creştere de 13,3%, iar în Bulgaria s-a raportat o apreciere de 3,3%.
La polul opus s-au situat Lituania (-7,5%), Olanda (-6%), Portugalia (-5,7%) şi Letonia (-5,6%).
În ceea ce priveşte datele actualizate anual, România s-a plasat pe poziţia a şasea între statele membre care au raportat informaţii privind producţia industrială, cu un avans de 4,1% faţă de mai 2007, apropiat de cel de 4% al Slovaciei şi sub creşterea de 4,3% înregistrată în Finlanda.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu, după întâlnirea cu FMI: Vom prioritiza proiectele publice
-
Ţările NATO şi-au crescut cheltuielile militare. Ameninţările Rusiei şi întoarcerea lui Donald Trump au făcut ca Europa şi Canada să-şi majoreze cheltuielile pentru apărare cu 20% în 2024
-
Criza de la Şantierul Naval Mangalia. BNS: DAMEN renunţă la acţiuni, statul român are drept de preempţiune
Cele mai importante avansuri anuale s-au consemnat în Irlanda (9,2%), Bulgaria (8,6%) şi Danemarca (7,4%), în timp ce Letonia (-8,1%), Estonia (-6,7%) şi Grecia (-6,6%) au raportat cele mai severe scăderi.
La nivelul blocului comunitar s-a înregistrat un declin mediu de 0,5% faţă de mai 2007.
Eurostat precizează că există şase ţări care nu au transmis date, respectiv Belgia, Cipru, Luxembourg, Ungaria, Malta şi Austria.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/7338064506-91fd42a3f9-o-1-1738930802.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=2776866&pid=1)