Profitul GlaxoSmithKline a crescut cu 14% în primul trimestru, la 1,53 miliarde lire

Profitul net al GlaxoSmithKline, cel mai mare grup farmaceutic britanic, a crescut cu 14% în primul trimestru, de la 1,34 miliarde lire sterline la 1,53 miliarde de lire (2,53 miliarde dolari), susţinut de vânzarea participaţiei deţinute la Quest Diagnostics, transmite Bloomberg.

Urmărește
8 afișări

Profitul pe acţiune, excluzând costurile de restructurare, a totalizat 32,2 pence pe acţiune, peste cel de 31,6 pence pe acţiune anticipat de analişti.

Profitul grupului a crescut chiar dacă medicamentul antiviral Valtrex este concurat de produse generice, iar livrările de vaccinuri pentru gripă au scăzut după încheierea perioadei epidemice.

Veniturile aduse de medicamentul Avandia, destinat diabeticilor, au scăzut puternic după ce Glaxo a oprit promovarea acestuia la nivel mondial, din cauza riscurilor ridicate de a provoca atacuri de cord.

Veniturile au scăzut cu 10%, la 6,59 miliarde de lire sterline, în conformitate cu estimările analiştilor.

Glaxo a vândut în februarie participaţia deţinută la compania Quest şi a obţinut un profit după taxe de 246 milioane de lire sterline.

Grupul a vândut totodată drepturile deţinute în SUA şi Canada pentru comercializarea unguentului Zovirax destinat tratării herpesului, către Valeant Pharmaceuticals International.

Vânzările medicamentelor Valtrex şi Avandia s-au prăbuşit de la 1,13 miliarde de lire sterline la 140 milioane de lire sterline.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici