- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Profitul net al BRD a scăzut anul trecut cu 37% faţă de 2019, la 951 milioane lei
BRD-Societe Generale a înregistrat anul trecut un profit net de 951,5 milioane lei, cu 37% mai mic decât în 2019, când banca a raportat un câştig de 1,5 miliarde lei, în timp ce veniturile operaţionale s-au redus la 2,9 miliarde lei, de la 3,1 miliarde, conform unui raport publicat la bursă.
Profitul net al BRD a scăzut anul trecut cu 37% faţă de 2019, la 951 milioane lei
„Anul 2020 a fost marcat de o criză sanitară fără precedent, care s-a transformat rapid într-o criză economică severă. Deşi se aşteaptă o revenire economică, amplitudinea şi momentul acesteia depind în mare măsură de evoluţiile pe plan sanitar şi de execuţia programelor de relansare economică. Băncile sunt actori cheie pentru rezilienţa şi redresarea economică. În acest context dificil, BRD a acţionat rapid şi eficient pentru a-şi sprijini pe deplin şi continuu clienţii, adaptându-şi în acelaşi timp organizaţia pentru a asigura continuitatea activităţii şi a implementat rapid măsuri pentru a atenua impactul financiar negativ”, a declarat Francois Bloch, Directorul General al BRD Groupe Societe Generale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Bolojan: Am semnat acest protocol pentru ca România să aibă un guvern stabil într-o perioadă dificilă
-
Crin Antonescu va fi candidatul comun pentru alegerile prezidenţiale. Propunerea va fi aprobată de fiecare partid al alianţei
-
Coreea de Nord ar putea trimite şi mai multe trupe şi drone în sprijinul Rusiei
La nivelul grupului BRD, profitul net s-a redus la 962,8 milioane lei, de la 1,49 miliarde lei în 2019.
Veniturile operaţionale s-au redus cu 5,6%, la 3,08 miliarde lei, iar cheltuielile operaţionale s-au redus la 1,58 miliarde lei faţă de 1,678 miliarde lei în 2019).
Nivelul ratei creditelor nepreformante a rămas la 3% la finalul anului 2020.
Banca are un nivel de acoperire cu provizioane a expunerilor neperformante de 75,8%, în comparaţie cu 74% la finalul anului 2019, peste media pieţei.
Luând în considerare recomandarea BNR de a limita dividendul distribuit la 20 puncte de baza din nivelul fondurilor proprii de nivel 1 de baza, Consiliul de Administraţie al BRD a decis să propună un dividend brut pe acţiune de 0,0749 RON, sub rezervă votului favorabil în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor din dată de 22 aprilie 2021.
Creditele nete ale Grupului BRD, inclusiv creanţele din leasing, au înregistrat o creştere de 0,5%, pe fondul redresării activităţii în semestrul ÎI după impactul semnificativ al măsurilor restrictive.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO