Profitul net al Ford a crescut anul trecut la 6,6 miliarde dolari, maximul ultimului deceniu

Profitul net al constructorului auto american Ford a crescut anul trecut cu 3,8 miliarde de dolari, la 6,6 miliarde de dolari, cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu, grupul îmbunătăţindu-şi performanţele la nivelul tuturor operaţiunilor.

Urmărește
6 afișări

"Rezultatele din 2010 ne-au depăşit aşteptările, accelerând tranziţia de la fixarea pricipiilor de afaceri la obţinerea unei creşteri profitabile. Investim într-un număr fără precedent de produse, în tehnologie şi dezvoltare în toate regiunile lumii", a declarat preşedintele Ford, Alan Mulally, în raportul privind rezultatele financiare ale grupului pentru 2010.

Veniturile au avansat cu 4,6 miliarde de dolari, la 120,9 miliarde de dolari în perioada analizată.

Raportul notează că producătorul auto a făcut progrese semnificative în consolidarea situaţiei financiare, reducând datoriile diviziei auto cu 43%. La finele anului, lichidităţile brute ale unităţii Automotive depăşeau datoriile cu 1,4 miliarde de dolari.

Pe segmentul auto, Ford a avut venituri de 111,2 miliarde de dolari, cu 19,7 miliarde de dolari mai mult decât în 2009. Numărul de maşini vândute a urcat cu 771.000, la 5,3 milioane.

În ultimul trimestru al anului trecut, profitul net s-a cifrat la 190 de milioane de dolari, nivel cu 696 de milioane de dolari mai mic decât cel din 2009. Rezultatul reflectă impactul negativ al unor elemente speciale de un miliard de dolari, asociate cu cheltuieli de 980 de milioane de dolari referitoare la un program de reducere a datoriilor.

Cota grupului pe piaţa europeană s-a diminuat atât în al patrulea trimestru cât şi pe ansamblul anului trecut, din cauza deciziei de a reduce participarea în afacerile cu marje scăzute şi a disipării efectelor favorabile ale programelor de înnoire a parcurilor auto.

Pentru operaţiunile din Europa, Ford a raportat pierderi de 51 de milioane de dolari la nivel operaţional în ultimele trei luni ale anului trecut, faţă de un profit de 253 de milioane de dolari în 2009. Declinul se explică prin cota de piaţă redusă, costuri structurale mai mari pentru lansarea de produse, creşterea preţurilor materiilor prime şi scăderea în general a volumelor industriei de profil. Veniturile diviziei au scăzut de la 8,2 miliarde de dolari la 8,1 miliarde de dolari.

Pentru anul viitor, grupul se aşteaptă ca toate operaţiunile diviziei auto să fie profitabile.

Ford deţine în România fabrica de autovehicule Automobile Craiova.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici