- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Profitul net al Raiffeisen Bank România a crescut anul trecut cu 12%, la 83 milioane euro
Profitul net al Raiffeisen Bank România a crescut anul trecut cu 12%, la 83 milioane euro, în principal datorită reducerii la jumătate a cheltuielilor cu provizioanele, la 48 milioane euro, de la 88 milioane euro în 2009.
Profitul înainte de impozitare a crescut cu 14%, la 98 milioane de euro.
În acelaşi timp, câştigul operaţional al băncii a scăzut cu 18%, la 146 milioane de euro.
La sfârşitul anului trecut, valoarea totală a activelor Raiffeisen Bank era de 5,11 miliarde de euro, în creştere cu 9% faţă anul precedent.
Volumul total al creditelor a crescut cu 18%, la 3,04 miliarde euro, iar portofoliul de depozite a urcat cu 9%, la 3,69 miliarde euro. Astfel, raportul dintre credite şi depozite era de 83% la sfârşitul lui 2010, faţă de 76% la finele anului anterior.
Rata solvabilităţii (incluzând profitul realizat anul trecut) era de 13,3% în decembrie 2010.
Cheltuielile operaţionale ale Raiffeisen Bank au coborât uşor anul trecut, de la 269 milioane de euro în 2009 la 266 milioane euro.
Venitul net obţinut de Raiffeisen Bank a scăzut anul trecut cu 8%, la 413 milioane euro, o evoluţie la care banca se aştepta dat fiind că "economia a traversat o recesiune puternică, iar încrederea consumatorilor în economie a rămas la unul dintre cele mai scăzute niveluri din Uniunea Europeană".
Totodată, raportul cost/venituri a crescut la 64,5% în 2010, de la 60% în anul precedent.
"Am reuşit să creştem şi să obţinem profit în cursul unui an extrem de dificil şi plin de incertitudini, printr-un management al lichidităţii şi printr-un control strict al costurilor şi riscurilor. Am continuat să îmbunătăţim calitatea portofoliului nostru de credite şi să reducem cheltuielile cu provizioanele. În 2011, vom continua să ne dezvoltăm şi să ne eficientizăm activităţile şi ne vom concentra asupra unui control atent al costurilor", a declarat Steven van Groningen, preşedintele şi directorul general al Raiffeisen Bank Romania.
Baza de clienţi a Raiffeisen Bank a rămas neschimbată în 2010, la aproximativ 2 milioane de persoane, dintre care aproape 105.000 de IMM-uri şi 8.000 de clienţi corporate. La sfârşitul anului 2010, reţeaua teritorială a Raiffeisen Bank cuprindea 540 de unităţi, faţă de cele 559 agenţii de la finalul anului precedent. În plus, Raiffeisen Bank opera şi o reţea de 1.000 de ATM-uri şi 8.600 de terminale POS.
Banca avea 6.104 angajaţi la sfârşitul anului trecut, în scădere uşoară de la 6.138 de persoane în decembrie 2009.
Rezultatele financiare sunt auditate şi întocmite potrivit standardelor internaţionale de contabilitate, IFRS.
Cifrele se referă exclusiv la rezultatele anunţate de Raiffeisen Bank şi pot fi diferite de cele pe care le va anunţa, pe 8 aprilie, Raiffeisen Bank International referitor la operaţiunile deţinute pe piaţa din România.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ce înseamnă să fii președinte? Alexander Lukașenko spune că este treaba unui bărbat: „Doamne ferește să fie aleasă o femeie în Belarus”
-
Liderul nord-coreean Kim Jong Un ordonă producerea în masă a dronelor explozive
-
Războiul din Ucraina, ziua 996. Zelenski: Zece puncte ale planului intern de rezilienţă vor fi prezentate săptămâna viitoare / Noi sancţiuni împotriva Rusiei din partea UE / Biden, presat de Europa pentru a spori sprijinul pentru Ucraina înainte de încheierea mandatului
-
Guvernatorul Băncii Angliei îndeamnă la reconstruirea relaţiilor cu UE: Brexitul a subminat economia
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO