Profiturile companiilor elene au crescut în primul trimestru, în pofida situaţiei economice dificile
Potrivit unor date furnizate de brokeri, 77 de companii listate au raportat profituri însumate de 775,8 milioane de euro în primul trimestru al anului, în creştere cu 15,7% faţă de aceeaşi perioadă din 2010, notează cotidianul local Kathimerini.
Cele 77 de companii asigură împreună 80% din capitalizarea bursei de la Atena.
Diminuarea costurilor, fuziunea subsidiarelor şi refinanţarea împrumuturilor au fost printre principalele instrumente folosite de companii pentru a supravieţui recesiunii, aflată deja în al treilea an.
Veniturile au crescut cu 5,4% în ianuarie-martie, la 13,2 miliarde de euro.
Din totalul de 77 de companii, 49 au raportat profituri, iar 28 pierderi.