- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (16.12.2013, 12:34)
- Ovidiu Tempea
Programul PRIMA CASĂ: BRD a acordat credite de 240 milioane lei
BRD Groupe Société Générale a acordat, până la începutul lunii decembrie a acestui an, în cadrul programului Prima Casă, credite în valoare de 240 milioane lei, cele mai multe dintre acestea fiind contractate de clienţi din Bucureşti (30%), potrivit unui anunţ al băncii.

Programul PRIMA CASĂ: BRD a acordat credite de 240 milioane lei (Imagine: Shutterstock)
Din punctul de vedere al grupelor de vârstă în care se încadrează beneficiarii împrumuturilor "Prima Casă", cei mai numeroşi sunt clienţii cu vârste mai mici de 30 de ani (49%). 31% dintre beneficiari au între 31 şi 35 de ani, iar 20% au vârste ce depăşesc 35 de ani. Valoarea medie a împrumutului se ridică la aproximativ 145.000 lei.
"Cererea de credite în programul Prima Casă a rămas la un nivel ridicat chiar şi după modificarea monedei de acordare, din euro exclusiv în lei. Fără îndoială, şi recentele evoluţii bune ale dobânzii de referinţă au susţinut cererea de credite, aceasta fiind comparabilă cu cea existentă în etapele anterioare ale programului. Creditele Prima Casă rămân în continuare produsul preferat al clienţilor atunci când aceştia îşi doresc să investească într-o locuinţă", a declarat Adrian Jantea, Director Comercial persoane fizice în cadrul BRD Groupe Société Générale.
BRD a epuizat deja sumele din primul plafon alocat, în valoare de 120 milioane lei, şi a obţinut recent o suplimentare cu 50 milioane lei a plafonului de garantare acordat iniţial de FNGCIMM, ceea ce va permite acordarea de credite suplimentare în valoare de 100 milioane de lei.
BRD a acordat primul credit în cadrul Programului „Prima Casă”. Demarat în iulie 2009, programul a fost creat pentru susţinerea celor care doresc să îşi cumpere sau să construiască o locuinţă, prin acordarea unei garanţii de stat aferente unui credit imobiliar cu dobândă redusă. BRD acordă împrumuturi „Prima Casă” în lei cu o dobândă nominală standard de Robor 3M + 2,5 pp*.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:04
Elveţia ar putea contribui la menţinerea păcii în Ucraina, spune şeful armatei
-
astăzi, 12:04
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Ucraina aşteaptă noi livrări de F-16 din Ţările de Jos / Musk neagă ameninţarea SUA privind Starlink şi acordul cu minerale din Ucraina / Rusia a depăşit obiectivele de mobilizare în teritoriile ucrainene ocupate / O persoană ucisă şi case avariate în Ucraina în urma atacurilor ruseşti