Prima pagină » Economic » Grupul Bin Laden a câştigat contracte de peste şapte miliarde de dolari în Arabia Saudită

Grupul Bin Laden a câştigat contracte de peste şapte miliarde de dolari în Arabia Saudită

Conglomeratul industrial Bin Laden Group a obţinut două contracte, în valoare de 27 miliarde de riali (7,2 miliarde de dolari), pentru lucrări de modernizare a infrastructurii în Arabia Saudită, potrivit agenţiei locale SPA.
Grupul Bin Laden a câştigat contracte de peste şapte miliarde de dolari în Arabia Saudită
Oana Gavrila
14 nov. 2010, 16:16, Economic

Astfel, grupul, controlat de familia Bin Laden, din care face parte şi teroristul Osama Bin Laden, liderul organizaţiei Al-Qaeda, va moderniza aeroportul internaţional Regele Abdulaziz din oraşul Jeddah.

Arabia Saudită, cel mai mare exportator de petrol din OPEC (Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol), intenţionează să inveastească sume importante în modernizarea infrastructurii aeriene. Autorităţile de la Riad se aşteaptă la dublarea numărului de pasageri care tranzitează aerorporutile ţării în următorii zece ani, la 60 milioane de presoane.

Grupul Bin Laden a fost înfiinţat în 1931 de şeicul Mohammed Bin Laden Sayyid. Acesta a avut de-a lungul vieţii 22 de neveste şi 53 de copii, între care şi Osama Bin Laden.