Prima pagină » Economic » Ministerul Economiei vrea să atragă investitori pentru o investiţie de 700 milioane euro la Doiceşti

Ministerul Economiei vrea să atragă investitori pentru o investiţie de 700 milioane euro la Doiceşti

Ministerul Economiei vrea să atragă investitori privaţi care, în parteneriat cu Termoelectrica, să construiască la centrala de la Doiceşti două grupuri noi de producţie a energiei, evaluate la 700 milioane de euro, se arată într-un comunicat al instituţiei.
05 mai 2011, 11:26, Economic

La centrala Doiceşti, aflată în proprietatea Termoelectrica, ar urma să fie construite două grupuri noi cu o putere instalată totală de 500 MW, printr-o companie mixtă.

Cele două grupuri noi vor produce energie pe bază de cărbune.

Contribuţia investitorului va fi de cel puţin 30% din valoarea proiectului. Diferenţa de 70% va fi acoperită prin credite care vor fi contractate de societatea mixtă.

Potrivit Ministerului Economiei, începerea lucrărilor de construcţie este estimată pentru martie 2012.