Proiectul Nabucco ar putea fi revigorat de decizia Germaniei de a renunţa la energia nucleară

Proiectul gazoductului Nabucco, ameninţat de iniţiativele rivale şi de problemele persistente cu asigurarea resurselor de gaze necesare, ar putea fi revigorat de viitorul incert al energiei nucleare, după ce Germania a anunţat că va renunţa treptat în următorii ani la acest tip de generare.

Urmărește
6 afișări

Obiectivul proiectului Nabucco, demarat în 2002, este construirea unui gazoduct care să aducă Europei gaze naturale extrase din bazinul Caspic şi Asia Centrală, pe ruta Turcia - Bulgaria - România - Ungaria - Austria, reducând astfel dependenţa UE de gazele importate din Rusia. Între timp, gigantul rus de stat Gazprom îşi dezvoltă propriul gazoduct pe coridorul sudic, considerat concurentul Nabucco.

Principalele obstacole pentru Nabucco în ultimii ani au fost negocierile cu potenţialii furnizori din Asia Centrală, unde oficialităţile europene nu au reuşit încă să obţină angajamente ferme din partea producătorilor.

Decizia Germaniei de a renunţa complet la energia atomică până în 2022, luată în urma dezastrului din martie Japonia, care a cauzat o criză nucleară prelungită, are totuşi potenţialul de a revigora proiectul Nabucco, alături de progresul realizat recent în discuţiile cu Azeriabdjanul, poate cel mai important potenţial furnizor pentru gazoduct, se arată într-o analiză Reuters.

Analiştii consideră că Nabucco devine tot mai atractiv pentru ţările care vor să evite energia atomică sau dependenţa ridicată de cărbune, un combustibil fosil foarte poluant.

"Noua strategie energetică a Germaniei va ajuta Nabucco. Proiectul părea aproape mort, dar decizia pe energie nucleară l-a revigorat", comentează Clauda Kemfert, analist pe energie la institutul economic DIW din Berlin.

Potrivit acesteia, Nabucco este cea mai evidentă cale prin care Europa îşi poate reduce dependenţa de gazele ruseşti şi a devenit important şi pentru Germania, care între timp ar putea fi nevoită să acopere o parte din deficitul de energie cauzat de renunţarea la reactoarele atomice prin creşetrea importurilor de gaze din Rusia, pe coridorul nordic.

Will Pearson, analist la Eurasia Group în Londra, a afirmat că referendumul recent din Italia, unde o majoritate copleşitoare a votat pentru interzicerea energiei nucleare, subliniază perspectivele pozitive ale unui gazoduct pe coridorul sudic.

"Italia, alături de Germania, vor fi principalii susţinători ai progresului (Nabucco - n.r.) luând în calcul urmările crizei de la Fukushima", a spus el.

Prin Nabucco se vrea transportarea a 31 miliarde metri cubi de gaze pe an din regiunea Caspică la un hub din Austria. Startul lucrărilor de construcţie a fost amânat recent de consorţiul care dezvoltă proiectul din 2012 în 2013, iar primele livrări de gaze au fost întârziate din 2015 până în 2017.

Totodată, surse apropiate proiectului au declarat luna trecută pentru Reuters că costurile asociate Nabucco au fost revizuite în urcare, de la circa 8 miliarde euro la 12-15 miliarde euro.

Nabucco este dezvoltat de un consorţiu la care participă companiile OMV (Austria), Transgaz Mediaş, MOL (Ungaria), BOTAS (Turcia), Bulgargaz (Bulgaria) şi RWE (Germania). Proiectul este sprijinit de Uniunea Europeană.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici