Proprietarul unei firme de consultanţă: Refuz 95% din clienţii care vor să ia bani europeni
Constantin Turmac, proprietarul firmei de consultanţă în fonduri europene Compass Consulting, este unul dintre puţinii consultanţi pe fonduri europene de pe piaţa locală care spun că îşi permit să îi refuze pe cei care se adresează companiei pentru asistenţă în contractarea şi implementarea de proiecte finanţate din banii de la Bruxelles.
Proprietarul unei firme de consultanţă: Refuz 95% din clienţii care vor să ia bani europeni (Imagine: Shutterstock)
"Cel puţin 95% din cererile pe care le primim de la clienţi pentru a scrie proiecte pe fonduri europene le refuzăm. Clienţii de la noi sunt hămesiţi, pornesc din start de la premisa că firma de consultanţă trebuie să câştige şi să şi implementeze proiectul, indiferent de condiţii. Ne implicăm în proiectele care pot primi bani de la bănci, facem verificări suplimentare şi abia apoi selectăm clienţii cu care vrem să lucrăm. Nu poţi lucra cu un client care vine şi spune că are 10 hectare de teren în Ialomiţa, care nu are nicio idee de business sau experienţă, dar vrea bani de la UE", explică Turmac, 45 de ani, care conduce o companie care activează în domeniul consultanţei de 19 ani.
Mai bine de două treimi din businessul lui Constantin Turmac sunt acoperite de fondurile europene, deşi acesta spune că nu şi-a schiţat strategia pe termen lung în jurul banilor proveniţi din consultanţa pentru proiectele pe bani europeni.
"Avem în portofoliu cam 40 de proiecte mari pe fonduri europene, însă am ales companiile cu cifre de afaceri mari pentru că au echipe comparabile de project management cu structurile din compania noastră."
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
A început războiul tarifelor. Administraţia Trump a lansat chiar acum tarife împotriva Chinei, Mexicului şi Canadei. Ottawa anunţă că va răspunde imediat cu o serie de contramăsuri
-
Cât dăm la apărare: MApN are zeci de contracte de achiziţie în derulare sau pregătire. Armata primeşte în 2025 un buget de 42,8 miliarde lei (8,5 miliarde euro), la care se adaugă credite de angajament, putând ajunge la 5,6% din PIB
-
David Popovici a cerut ordin de protecţie după ce un vecin a vrut să-i dea foc la maşina de 150.000 de euro
Printre companiile care au atras bani europeni cu ajutorul consultanţilor din compania sa se numără jucători de pe piaţa auto, dar şi producători din industrie.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO