Prima pagină » Economic » Profitul net al BMW a crescut anul trecut de 15 ori, la 3,23 miliarde euro

Profitul net al BMW a crescut anul trecut de 15 ori, la 3,23 miliarde euro

Profitul net al BMW, cel mai mare producător de vehicule de lux la nivel mondial, a crescut anul trecut de 15 ori, la 3,23 miliarde de euro, şi a depăşit estimările analiştilor, ca urmare a cererii pentru modelele BMW Serie 5 şi Mini Countryman, transmite Bloomberg.
10 mart. 2011, 16:10, Economic

Analiştii anticipau un profit net de 2,91 miliarde de euro.

Veniturile au urcat cu 19%, la 60,5 miliarde de euro.

Profitul BMW a fost alimentat de creşterea cu 36% a cererii pentru gama de automobile Serie 5, care a fost extinsă pentru a include o versiune destinată pieţei chineze.

Grupul a vândut anul trecut peste 100.000 de vehicule sport utilitare compacte X1, precum şi 14.337 de maşini Countryman de la lansarea acestui model, în septembrie.

„BMW a obţinut rezultate foarte bune. Trebuie să vedem acum dacă BMW va profita de pe urma gamei excelente de produse”, a declarat Jose Asumendi, analist la Royal Bank of Scotland în Londra.

Titlurile BMW au avansat cu 2,3%, la 56,94 euro pe unitate după anunţarea rezultatelor, iar ulterior au fost cotate în urcare cu 0,1%, evaluând compania la 37,1 miliarde de euro.

Grupul a propus plata unor dividende record, de 1,3 euro pe acţiune, de peste patru ori mai mari faţă de anul 2009.