PSA Peugeot Citroen va rechema până la 100.000 de maşini cu defecte la pedala de acceleraţie

Publicat: 31 01. 2010, 12:29
Actualizat: 08 11. 2012, 04:15

Modelele rechemate sunt Peugeot 107 şi Citroen C1 construite la o uzină din Cehia unde PSA Peugeot Citroen şi Toyota produc împreună maşini.

„Vom face acelaşi lucru ca şi Toyota. Vom face o rechemare”, a declarat un purtător de cuvânt al constructorului auto francez.

Toyota a anunţat vineri că recheamă până la 1,8 milioane de autovehicule vândute în Europa pentru a remedia problema pedalelor de acceleraţie, după ce săptămâna trecută a luat o măsură similară pentru 2,3 milioane de maşini vândute în Statele Unite.

Defecţiunea pedalelor de acceleţie ale automobilelor Toyota poate determina accelerarea nedorită a maşinii.