„Fact-checking-ul săptămânii: fals. România se confruntă cu o inflaţie-record în ianuarie 2024. Rata anuală a inflaţiei a fost în luna ianuarie 2024 de 7,4%, comparativ cu ianuarie 2023. Iar indicele preţurilor de consum în luna ianuarie 2024 comparativ cu luna decembrie 2023 a fost 101,10%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate miercuri. INS a prezentat astăzi o variaţie foarte mică a preţurilor, de aproximativ 1%, care se manifestă la fiecare început de an. Vorbim mai degrabă de o stabilizare a preţurilor. La unele produse alimentare (făină, ulei, zahăr) preţurile chiar au scăzut puţin în ianuarie 2024”, potrivit unei postări de pe pagina de facebook a PSD.
Social-democraţii afirmă că Banca Naţională a României a concluzionat, în şedinţa de săptămâna trecută, că măsurile PSD pentru oprirea creşterii preţurilor la alimente şi energie au redus inflaţia cu 9,76 puncte.
„Altfel spus, dacă PSD nu ar fi intervenit pentru a opri specula la energie şi alimente, în prezent am fi avut o inflaţie, de 16-17%, nu de 7,4%! Fără aceste măsuri PSD, preţurile la alimente şi la alte produse ar fi fost astăzi cu până la 10% mai mari faţă de cele existente”, se menţionează în finalul comunicatului.
Rata anuală a inflaţiei a revenit pe creştere în prima lună din 2024, înregistrând un plus de 7,4% faţă de ianuarie 2023, după ce serviciile s-au scumpit an la an cu 10,9%, mărfurile nealimentare cu 7,36% şi alimentele cu 5,6,%, potrivit datelor INS publicate miercuri.