Agrostar cere demisia lui Tabără, pe care îl consideră vinovat de viitoarea scumpire a pâinii
„Din cauza tâmpeniilor făcute de minister în ultimele luni, inclusiv ce a spus ministrul, că piaţa grâului e liberă şi putem să exportăm, vom lua grâu cu 270 euro pe tonă, după ce am exportat cu 170 de euro în toamnă”, a spus Ştefan.
El a a firmat că alte state şi-au securizat exporturile de grâu şi nu au ajuns în situaţia României care, rămasă fără rezerve de cereale, va importa la preţuri mult mai mari decât cele la care a exportat.
„Normal că va creşte preţul cu 10-15% la pâine, că vrea sau nu domnul Tabără. El ar trebui să-şi fi dat demisia pentru că nu a fost în stare s-a gestioneze situaţia grâului. Ar fi trebuit să se ducă la premierul Boc cu demisia şi să-i spună că (…) n-a putut gestiona situaţia”, a spus Ştefan.
El estimează că în următoarea perioadă vor creşte preţurile şi în zootehnie, pe fondul scumpirii cerealelor.
Reprezentantul Agrostar a afirmat că este posibil să se ajungă la un blocaj al grâului pe pieţele internaţionale şi România să nu aibă de unde importa.
Potrivit lui Ștefan, se va apela în acest caz la rezerva de stat de 200.000 de tone, care va fi suficientă pentru o lună, maxim două.
El l-a acuzat pe ministrul Agriculturii de lipsă de iniţiativă.
„Tabără ne spune doar tâmpenii sau prostii şi nu face nimic concret. Vine şi ne spune numai poezii, dar n-a făcut nimic concret. Un proiect de lege, măcar”, a spus Ştefan.
El a adăugat că Ministerul Agriculturii a ajuns o agenţie de distribuit bani.
„Prioritatea lor nu e să găsească mecanismele financiare să-i ajute pe agriculori să iasă din sărăcie. În afară de vorbe n-a făcut nimic. Piaţa e dominată de politicile proaste pe care le face ministerul”, a mai spus Ştefan.