Putin: Candidatura lui Lagarde la şefia FMI este "complet acceptabilă" şi "foarte serioasă"
Candidatura ministrului francez de Finanţe, Christine Lagarde, la conducerea Fondului Monetar Internaţional (FMI) este "complet acceptabilă" şi "foarte serioasă", a declarat premierul rus Vladimir Putin, citat de Reuters.
"Candidatura ministrului francez este, binenţeles, complet acceptabilă. Această problemă trebuie decisă într-un alt loc şi la un alt nivel, însă candidatura franceză este foarte serioasă", a afirmat Putin.
Comentariile premierului reprezintă cel mai solid indiciu de până acum că Rusia ar accepta candidatura lui Lagarde, în pofida îngrijorării marilor economii emergente privind monopolul Europei asupra funcţiei de director general al FMI. Potrivit unui "gentelmen's agreement" între SUA şi statele europene, conducerea FMI revine Europei, în timp ce Banca Mondială este condusă de un american.
Rusia şi alte ţări din Comunitatea Statelor Independente l-au susţinut pe şeful băncii centrale a Kazahstanului, Grigori Marchenko, ca înlocuitor al lui Dominique Strauss-Kahn la FMI, însă acesta nu a reuşit să obţină suficientă susţinere.
Dominique Strauss-Kahn a demisionat săptămâna trecută de la conducerea Fondului, după ce a fost arestat la New York sub acuzaţii de tentativă de viol.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 13:32
-
astăzi, 13:00
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1073. Rubio: E nerealist să spunem că Ucraina putea învinge complet Rusia şi recuceri Crimeea / Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone