Putin: Criza economică mondială este departe de a se fi terminat
Criza economică mondială este departe de a se fi terminat, a declarat premierul rus, Vladimir Putin, care a avertizat cetăţenii ruşi că acest an va fi unul foarte dificil, cu toate că Rusia a reuşit să evite cele mai sumbre scenarii.
![Imaginea articolului Putin: Criza economică mondială este departe de a se fi terminat](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1686/4164696/1/vladimir-putin-explica.jpg?width=560)
Premierul rus Vladimir Putin (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Situaţia economiei mondiale nu este clară şi trebuie să facă faţă la numeroase provocări. Nu se pot rezolva dintr-o dată toate problemele", a afirmat Putin în faţa deputaţilor Dumei, camera inferioară a Parlamantului rus.
Premierul a precizat că Rusia a reuşit să evite cele mai pesimiste scenarii referitoare la problemele economice, însă a avertizat că anul 2009 va fi foarte dificil pentru cetăţenii ruşi.
În discursul său, oficialul a afirmat, referitor la bănci, că este importantă curăţarea sectorului financiar de activele toxice şi a subliniat importanţa instituţiilor de credit în economia Rusiei.
El a avertizat, totodată, că şi pentru bănci acest an va fi unul dificil.
În legătură cu datoria pe segmentul corporate, Putin a spus că statul nu are nicio obligaţie, adăugând că în Rusia companiile au reuşit să plătească sau să restructureze în ultimele luni o datorie externă de 174 miliarde dolari, din totalul de 500 miliarde dolari, potrivit Reuters.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/laura-vicol-si-vladimir-ciorba-arestati-1738949512.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/7338064506-91fd42a3f9-o-1-1738930802.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=4164696&pid=1)