- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Putin: Rusia va trece gradual către un regim valutar liberalizat
Rusia va accelera "moderat" eforturile de reducere a capitalului speculativ de pe piaţa locală, transferând totodată gradual economia către un regim de curs de schimb valutar liberalizat, cu rubla în flotare liberă, a declarat marţi premierul rus, Vladimir Putin.
Putin: Rusia va trece gradual către un regim valutar liberalizat (Imagine: MediafaxFoto/AFP)
"Trebuie să corectăm regulile pentru a face Rusia mai puţin interesantă pentru capitalul speculativ. Nu va fi vreo revoluţie. Odată cu diversificarea economiei, vom face tranziţia către un free float (flotare liberă - n.r.), iar aceasta ar trebui să fie una dintre măsurile menite să descurajeze capitalul speculativ", a afirmat Putin.
El a arătat că economia rusă, dependentă în prezent de exporturile de materii prime şi resurse energetice, nu este încă pregătită pentru o rată de schimb "în flotare liberă totală" a rublei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Putin a adăugat că trecerea de la regimul monetar controlat la flotarea liberă a rublei va fi una "blândă".
"Avem anumite probleme, legate de faptul că am creat condiţii bune pentru fluxurile de capital speculativ. Capitalul curge destul de bine, funcţionează pe plan local, dar creează probleme pentru că, odată cu o criză, dispare rapid", a spus premierul Rusiei.
Rusia a eliminat în 2006 restricţiile aplicate capitalului străin, ceea ce a condus la fluxuri masive de capital speculativ, care a "umflat" datoria corporatistă pe plan local la 450 miliarde de dolari în 2008, şi a determinat creşterea puternică a rublei şi a inflaţiei.
Criza economică s-a tradus pentru Rusia prin retrageri de capital de 130 miliarde de dolari numai anul trecut, şi prin deprecierea rublei cu aproape o treime.
Îmbunătăţirea recentă a perspectivelor economice globale, combinată cu majorarea cotaţiilor petrolului, a determinat investitorii să se reorienteze către rublă şi alte monede care provin din state cu economii emergente.
Astfel, rubla a recuperat în toamnă aproape jumătate din valoarea pierdută în criză, însă avansul s-a atenuat în ultimele săptămâni.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO