- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
PwC: Managerii din sectorul financiar absentează cel mai mult de la serviciu, în principal nemotivat
Sectorul serviciilor financiare a raportat în 2009 cea mai mare rată a absenteismului angajaţilor, cel mai ridicat nivel fiind înregistrat la nivel de management, unde circa 12% din totalul orelor de muncă nu au fost lucrate, potrivit unui studiu al firmei de consultanţă PwC.
"Sectorul serviciilor financiare a fost serios afectat de efectele secundare ale crizei. Angajaţii au fost solicitaţi să investească efort suplimentar în specializarea în alte arii de activitate, mai puţini oameni au livrat acelaşi număr de activităţi şi lipsa oportunităţilor pe piaţa forţei de muncă sunt trei aspecte care au condus la conturarea comportamentelor contra-productive", a arătat Lavinia Ţânculescu, manager consultanţă în resurse umane în cadrul PwC.
Studiul PwC arată că din totalul orelor nelucrate de către manageri, 83% au reprezentat absenţe nemotivate, iar restul concedii medicale.
Pe întreg sectorul financiar, rata absenteismului a fost de 7,4%.
Totodată, potrivit lui Ţânculescu, sectorul financiar s-a caracterizat şi prin cea mai ridicată rată a recrutărilor interne, de 13,8%, indicând o dinamică organizaţională sporită privind schimbarea posturilor în interiorul organizaţiei.
Ea a explicat că multe organizaţii preferă să facă recrutări din intern, însă această politică poate conduce la obligativitatea de a presta anumite servicii pentru care nu există pregătire suficientă sau care de regulă erau efectuate de mai multe persoane.
Pe medie, costurile anuale ale absenteismului în cadrul companiilor au crescut cu 37%, de la 671 euro/angajat în 2008 la 917 euro pe angajat în 2009.
Pe de altă parte, sectorul Telecomunicaţii şi Tehnologie s-a conturat ca fiind cel mai productiv şi mai sănătos sector în termeni de comportament al angajaţilor, înregistrând cea mai ridicată rată de rentabilitate a angajaţilor, ca rezultat al investiţiilor pe care companiile le-au făcut în achiziţia, implementarea şi gestionarea tehnologiei, precum şi în instruirea angajaţilor.
"Practic, la 1 leu investit, s-au întors în organizaţie 3,1 lei", a spus Ţânculescu.
Mai mult, acest sector a raportat şi cea mai scăzută rată a absenteismului, de 3,2%, dar şi cel mai mare număr de ore de training, respectiv 30 de ore/angajat/an.
Rentabilitatea medie în România a fost de 1,53%, cea mai scăzută rată fiind înregistrată în sectorul bunurilor de larg consum (1,2%).
ULTIMELE ȘTIRI
-
FastGlioma ajută neurochirurgii în detectarea tumorilor reziduale. Cum funcționează sistemul cu Inteligență Artificială
-
Mişcarea prin care românii ar putea avea un preţ mult mai mic la gaz din 2026. ”Ne-am putea decupla de la acest mecanism”
-
Ion Cristoiu: Despre cum prostea presa poporul român
-
O nouă pandemie nu mai aşteaptă după colţ ci e deja aici. Care este afecţiunea tăcută de care suferă tot mai mulţi români
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO