"Avem un răspuns favorabil privind accizele la motorină şi, faţă de reducerea pe care o aveam de un leu pe litru, o să procedăm la o reducere suplimentară de data această la nivelul accizelor", a spus Vosganian.
România a solicitat avizul Comisiei Europene pentru reducerea accizei la motorina folosită în agricultură, iar ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Dacian Cioloş, estima, la sfârşitul săptămânii trecute, că un răspuns va fi primit în circa două săptămâni.
Cioloş a arătat că decizia de reducere a accizei a fost luată deja în Guvern, iar Ministerul Finanţelor a primit sarcină de la premierul Călin Popescu Tărcieanu să elaboreze o propunere în acest sens.
Agricultorii au solicitat reducerea accizei pentru motorina folosită la lucrările agricole în primăvara acestui an, la fel ca şi anul trecut, acuzând costurile foarte ridicate.
O altă propunere a fost creşterea subvenţiei acordate pentru motorina folosită în agricultură, însă oficialii din ministerul Agriculturii au arătat că nivelul de un leu pe litru a fost deja notificat la Bruxelles şi nu mai poate fi modificat.
Acciza la motorină a fost majorată la 1 ianuarie cu 5,6%, la 325 euro/tonă, respectiv la 274,6 euro pe 1.000 de litri.
Guvernul a decis, în luna martie, să aloce 60 de milioane de lei pentru subvenţionarea motorinei utilizate în agricultură, cu un leu pe litru, fonduri asigurate din bugetul Ministerului Agriculturii.