„Cred că preocuparea principală a băncilor ar trebui să fie comutarea de pe un model de business cu reţea extinsă, cu mulţi angajaţi, pe tranziţia către finanţarea companiilor. (…) Nu va fi uşor să faci tranziţia pe sectorul corporate. Dar dacă vorbim cum scăpăm din această creditare mai lentă (…), cred că sectorul bancar din România nu mai poate scăpa decât printr-un accent pus pe finanţarea către sectorul corporate, care are proiecte viabile (…)”, a spus Popa la Romania Financial Forum, organizat de MEDIAFAX împreună cu Banca Naţională a României.
În România activează 42 de bănci, care aveau la finele primului semestru 66.579 de angajaţi în 6.104 de unităţi bancare.
Oficialul băncii centrale a arătat că marjele bancare sunt încă ridicate, lăsând să se înţeleagă şi că băncile nu s-au restructurat în pas cu volumul activităţii şi al gradului de neperformanţă înregistrat după declanşarea crizei.
„O anumită reducere a dobânzilor s-a realizat, aceasta nu este dusă până la capăt, trebuie să continue. Observăm şi că marjele sunt foarte mari, explicabile prin faptul că în perioada de criză, de activitate redusă, costurile sunt mai mari şi intervin şi costurile cu creditele neperformante”, a completat Popa.
Profitul net al sistemului bancar a scăzut la 94,5 milioane lei la finele lunii iunie, faţă de 373 milioane lei în martie, pe fondul majorării de aproape trei ori a pierderilor cumulate ale băncilor cu rezultate negative.
Viceguvernatorul BNR a ţinut să evidenţieze evoluţia diferită a creditului pentru populaţie, care şi în ultimul an a înregistrat o contracţie, şi creditul acordat firmelor, cu un sold în creştere, explicat atât prin refinanţări, cât şi prin împrumuturi noi.
Soldul creditului neguvernamental acordat de bănci a scăzut în august faţă de luna anterioară cu 0,1%, la 215,7 miliarde de lei, dar comparativ cu finele lunii august 2010 este mai mare cu 3,9%, componenta în valută avansând mai repede decât cea în lei.