Raiffeisen: Economia României se va redresa treptat în 2011 şi va creşte cu 1,5%

Publicat: 25 03. 2011, 13:40
Actualizat: 07 11. 2012, 20:30

În următorii ani, creşterea economică a României va fi sub nivelurile din perioada 2000-2008, în principal din cauza fluxurilor mai reduse de capital străin, se arată într-o analiză a băncii austriece.

Raiffeisen notează că, dintre statele din Europa Centrală şi de Est, România a fost cel mai grav afectată de criza economică globală, continuând să scadă în 2010 în timp ce economiile altor ţări au crescut.

„Totuşi, declinul din România pare că s-a încheiat în 2010, cu o scădere de 1,3%”, declară Peter Brezinschek, şeful Raiffeisen Research, care prevede o revenire treptată a activităţii economice pe parcursul acestui an, susţinută în principal de exporturi.

Raiffeisen anticipează că, la nivel regional, creşterea economică medie va fi de 3,7% în acest an, după un avans de 3,1% în 2010.

Estimarea oficială privind creşterea economiei româneşti în 2011 este de 1,5%.