- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Raiffeisen vrea să acorde dividende de 155,5 milioane de lei, reprezentând 57,6% din profit
Conducerea Raiffeisen Bank România propune acţionarilor să acorde dividende de 155,5 milioane de lei, reprezentând 57,6% din profitul de anul trecut, şi să majoreze capitalul social cu 3,74 milioane de lei, la 1,2 miliarde de lei, prin încorporarea rezervelor.
Banca a raportat pentru anul trecut un profit de 269,1 milioane de lei potrivit standardelor româneşti de contabilitate, iar dividendul propus este 0,013 lei pe acţiune. Conducerea băncii propune ca 16,24 milioane de lei din profit să meargă la rezerva legală obligatorie. Suma rămasă neutilizată, de 97,37 milioane de lei, va fi inclusă în capitalurile proprii.
Plata dividendelor se va realiza către acţionarii înscrişi în registrul acţionarilor la sfârşitul lunii martie 2011.
Preşedintele şi directorul general al băncii, Steven van Groningen, a declarat săptămâna trecută, că Raiffeisen Bank România ar putea acorda dividende în sumă aproximativ egală cu cea din 2009, de 143,55 milioane lei.
Acţionarii vor mai supune aprobării, pe 29 aprilie, şi un program de emisiuni de obligaţiuni pe termen mediu, în lei/euro, pe pieţele de capital locală şi internaţională, în sumă maximă de 1,5 miliarde de euro. Programul poate începe în acest an şi dura mai mulţi ani.
Raiffeisen România este controlată în proporţie de 99,49% de Raiffeisen Bank International AG (Austria), iar restul acţiunilor, reprezentând 0,51% din capital, sunt controlate de peste 17.500 de acţionari persoane fizice şi juridice.
Profitul net al băncii a scăzut anul trecut cu 7%, fiind influenţat de declinul câştigului net din operaţiuni financiare, potrivit standardelor româneşti de contabilitate. Veniturile din portofoliul de titluri şi profitul din operaţiuni financiare s-au redus cu 50%, din cauza evoluţiei ratelor de dobândă, la 196,9 milioane de lei.
În acelaşu timp, venitul net din dobânzi a crescut cu 27%, la 1,05 miliarde de lei, în timp ce venitul net din comisioane s-a redus cu 7%, la 665,1 milioane de lei
Pe de altă parte, cheltuielile operaţionale au scăzut cu 4%, la 1,085 miliarde de lei.
Potrivit raportului directoratului referitor la situaţiile financiare, activele băncii au crescut anul trecut cu 9%, la 21,78 miliarde de lei, în principal datorită majorării portofoliului de credite cu 18,6%, la 12,15 miliarde de lei.
Portofoliul de credite de retail a crescut anul trecut cu 20% (14% fără influenţa cursului de schimb), la 7,1 miliarde de lei, iar soldul împrumuturilor acordate companiilor s-a majorat cu 16%, la 4,99 miliarde de lei.
"Evoluţia portofoliului de credite retail este datorată în principal creditelor nou acordate, care au crescut cu 89% în raport cu 2009. Volumele noi acordate persoanelor fizice au fost cu 103% mai mari decât în anul precedent în special datorită evoluţiei pozitive înregistrate pe creditele garantate şi programul guvernamental Prima Casă. Activitatea de finanţare a IMM-urilor a crescut cu 50% faţă de anul precedent", potrivit raportului.
Ponderea creditelor noi acordate în valută în total împrumuturi noi a crescut de la 18% la 32% anul trecut, în timp ce rambursările au avut aproximativ aceeaşi structură pe valute - 52% în lei şi 48% în valută.
Volumul depozitelor atrase de bancă a avansat cu circa 9%, la 15,74 miliarde de lei, în special datorită plasamentelor companiilor, care au urcat cu 20%. Şi depozitele de retail au crescut, cu 3% per total, în contextul majorării economisirilor în lei cu 11% şi al scăderii plasamentelor în valută cu 7%.
Rata rentabilităţii activelor a scăzut de la 1,48% în 2009 la 1,29% anul trecut, în principal din cauza scăderii veniturilor din activităţile de trezorerie.
De asemenea, rate rentabilităţii capitalului s-a redus de la 14,2% în 2009 la 12,8% anul trecut.
Reţeaua teritorială a Raiffeisen Bank a scăzut anul trecut de la 559 de unităţi la 540 de unităţi, după ce banca a închis agenţii specializate "Casa Ta".
ULTIMELE ȘTIRI
-
FastGlioma ajută neurochirurgii în detectarea tumorilor reziduale. Cum funcționează sistemul cu Inteligență Artificială
-
Guvernul PSD – PNL a distribuit presei scrisoarea Guvernului ucrainean trimisă acum 9 luni care explică de ce George Simion are interdicţie în Ucraina
-
Rareş Bogdan, despre scrisoarea Kievului: Ciolacu minte, şi-l doreşte cu disperare pe Simion în turul 2
-
Iohannis s-a văzut cu Scholz la Berlin: discuţii despre stimularea investiţiilor
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO