- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Raj Rajaratnam a fost găsit vinovat pentru toate cele 14 capete de acuzare
Raj Rajaratnam, fondatorul fondului de hedging Galleon, aflat în centrul celui mai mare dosar de insider trading din ultimii 30 de ani, a fost găsit vinovat pe toate cele 14 capete de acuzare forumlate de procurori, marcând o victorie importantă pentru autorităţile americane, transmite Reuters.
Rajartnam, cel mai bogat etnic sri-lankez, "a ascultat fără nicio expresie citirea verdictului juraţilor" într-o sală de judecată din New York. Sentinţa va fi stabilită pe 29 iulie, iar fondatorul Galleon Group ar putea petrece cel puţin 15 ani după gratii.
Dosarul instrumentat de procurori se bazează pe dovezi că Rajartnam a organizat şi orchestrat o reţea de surse cu funcţii înalte pentru a obţine secrete din interiorul companiilor, din 2003 până în martie 2009, câştigând astfel venituri ilicite de 63,8 milioane de dolari prin tranzacţii bursiere efectuate în baza acestor informaţii obţinute ilicit.
Verdictul favorabil dat de juraţi este cu atât mai important pentru autorităţile americane ţinând cont de interceptările telefonice de o anvergură fără precedent într-un astfel de caz, caracteristice mai degrabă urmăririi crimei organizate sau traficului de droguri.
Succesul procurorilor în acest dosar ar putea marca un punct de cotitură în modul de abordare a infracţiunilor financiare de către autorităţi.
Pe parcursul procesului, care a durat două luni, discuţiile dintre Rajaratnam, prietenii şi asociaţii săi au fost ascultate în sala de judecată pe 46 de înregistrări audio digitale care au constituit fundaţia dosarului.
Din aceste înregistrări şi din declaraţiile martorilor, procurorii au demonstrat juraţilor cum Rajartnam "lucra" cu telefonul mobil chiar şi în concediu, făcând aranjamente şi plătind, prin transferuri bancare, sursele care îi ofereau ponturi de calitate.
Printre surse se numără foşti directori executivi de la companii cu nume mari, precum Intel, McKinsey & Co sau Goldman Sachs.
După 12 zile de deliberări, juraţii l-au condamnat pe Rajaratnam în unanimitate pentru cinci acuzaţii de conspiraţie şi nouă de fraudă financiară. Pedeapsa minimă pentru fondatorul Galleon ar fi de 15 ani şi jumătate de închisoare, iar cea maximă de 19 ani şi jumătate, potrivit legislaţiei federale, care nu încadrează însă opţiunile aflate la dispoziţia judecătorului.
Principalul argument al apărării în apelul care urmează să fie formulat este folosirea înregistrărilor telefonice secrete.
Rajaratnam a fost eliberat după pronunţarea verdictului pe un pachet de cauţiune de 100 milioane de dolari, care include un dispozitiv electronic de monitorizare şi arestul la domiciliu.
Galleon administra active de 7 miliarde de dolari la începutul anului 2008, cea mai bună perioadă din activitatea companiei. Fondul a fost lichidat după arestarea lui Rajaratnam, în 16 octombrie 2009, fără pierderi pentru investitori.
Dosarul Rajaratnam este cel mai controversat caz de insider trading din Statele Unite de la mijlocul anilor '80.
Acuzarea susţine că Rajaratnam a efectuat tranzacţii ilegale cu acţiunile a cel puţin 15 companii, majoritatea nume importante din sectorul tehnologiei, ca Advanced Micro Devices (AMD), ATI Technologies sau Google.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ucraina primește 1 miliard de dolari de la Japonia și UK în cadrul programului Băncii Mondiale
-
Armata israeliană a interceptat o rachetă lansată din Yemen
-
Efectele declaraţiilor lui Trump despre Groenlanda: Danemarca va întări apărarea teritoriului
-
Infotrafic: ploaia şi zăpada îngreunează traficul pe mai multe şosele din România
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.