Rambursările de TVA, achitate integral în următoarele 60 de zile
Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a anunţat, luni seară, la discuţiile cu reprezentanţii patronatelor, că suma totală datorată de stat firmelor sub forma rambursărilor de TVA va fi plătită integral în următoarele 60 de zile, a declarat, marţi, George Păunescu, preşedintele ACPR.
Rambursările de TVA, achitate integral în următoarele 60 de zile (Imagine: Mediafax Foto)
"La discuţiile de aseară (n.r. luni), ministrul Finanţelor ne-a informat că toată suma de TVA datorată de stat va fi plătită integral în următoarele 60 de zile", a afirmat preşedintele Alianţei Confederaţiilor Patronale din România (ACPR), într-o conferinţă de presă.
El a mai spus că Pogea a anunţat că, începând cu 8 iulie, sumele de rambursat de către stat sub formă de TVA se vor plăti în ordinea cronologică a depunerii cererilor de rambursare.
Preşedintele UNIMPRESA (uniunea întreprinderilor italiene în România), Stefano Albarosa, a afirmat că dacă statul are pretenţia ca firmele să îşi plătească datoriile la timp şi acesta ar trebui să îndeplinească la termen obligaţiile de plată faţă de companii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Cele mai recente date ale ANAF arată că valoarea rambursărilor întârziate de TVA către contribuabili a crescut cu 10,2% în mai, la 1,937 miliarde lei, de la 1,757 miliarde lei în luna anterioară, în timp ce restanţele de peste un an şi-au mărit ponderea în totalul sumelor neachitate la 6%.
La întâlnirea de luni seară cu premierul Emil Boc, ministrul de Finanţe şi ministrul Muncii, Marian Sârbu, patronatele au propus o serie de măsuri pentru ieşirea României din criză şi relansarea economiei.
ANAF a anunţat luni că va stabili un termen maxim de 45 de zile pentru soluţionarea controalelor încrucişate în cazul solicitărilor de rambursare a TVA, care s-ar putea, însă prelungi până la 90 de zile în "cazuri justificate".
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO