15:44, 15 Ian. 2025
"Banii de la FMI au intrat toţi la BNR şi vor fi folosiţi pentru rezervă. Reducerea rezervelor minime obligatorii se va face treptat, nu dintr-o dată", a afirmat oficialul băncii centrale.
Consiliul Executiv al FMI a aprobat, luni, acordul stand-by convenit cu România, pe o perioadă de doi ani, în valoare de 12,95 de miliarde euro. Prima tranşă a împrumutului, de 5 miliarde de euro, a intrat la rezerva BNR.
Consiliul de Administraţie al BNR a decis miercuri să reducă dobânda de politică monetară cu 0,5 puncte procentuale, la 9,5% pe an, începând cu data de 7 mai, şi să menţină ratele rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută, la 18% şi, respectiv, 40%.