- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Randamentele obligaţiunilor Franţei şi Olandei cresc, din cauza riscurilor politice
Randamentul obligaţiunilor Franţei şi Olandei au urcat luni, din cauza temerilor că ţintele de deficit bugetar ale celor două ţări sunt în pericol, după ce în Franţa socialistul François Hollande a câştigat primul tur al alegerilor, iar în Olanda au eşuat discuţii guvernamentale vizând deficitul.
Randamentele obligaţiunilor Franţei şi Olandei cresc, din cauza riscurilor politice (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Extinderea tensiunilor din piaţa financiară la obligaţiunile statelor cu rating mai sigur marchează o nouă etapă în criza datoriilor şi reflectă capacitatea tot mai redusă a ţărilor din zona euro de a face faţă unor noi măsuri de austeritate, scrie Wall Street Journal.
Lideri politici din Grecia, Italia şi Spania au fost înlăturaţi din motive similare, însă nemulţumirea pare să se manifeste chiar şi în ţări care au promovat soluţia austerităţii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cum te menții în formă de sărbători? Antrenor de fitness: „Dacă mâncăm cumpătat, nu o să dezvoltăm probleme, nu o să ne îngrășăm”
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
Randamentul obligaţiunilor franceze a urcat cu 0,04 puncte procentuale, la 3,11%, iar al celor olandeze cu 0,07 puncte, la 2,39%, potrivit Tradeweb. Obligaţiunile cotate mai slab din zona euro au avut o evoluţie asemnănătoare. Randamentul pe zece ani al Italiei a urcat cu 0,07 puncte, la 6%.
Orientarea investitorilor către plasamente sigure a coborât randamentul obligaţiunilor germane la minimul record de 1,585%.
Potrivit rezultatelor primului tur al alegerilor prezidenţiale au arătat că Hollande are un avans redus faţă de actualul preşedinte, Nicolas Sarkozy. Hollande, care a promis să renegocieze pactul fiscal al zonei euro şi să anuleze reformele realizate de Sarkozy în sistemul pensiilor, este favorit în a dou rundă a alegerilor, din 6 mai, potrivit sondajelor.
"Există temeri că vor avea loc derapaje fiscale dacă vor câştiga socialiaştii. Piaţa va urmări în următoarele zile comenatariile lui Hollande şi am putea înregistra vânzări mai puternice, dacă acesta nu indică o orientare către centru în privinţa politicilor" a afirmat Richard Kelly, analist la TD Securities.
În Olanda, discuţiile pentru reducerea deficitului bugetar s-au prăbuşit, după ce Partidul Libertăţii, de extremă dreapta, s-a retras din negocierile cu partidul liberal al premierului Mark Rutte.
Potrivit agenţiei locale ANP, Rutte va prezenta demisia guvernului său minoritar de centru-dreapta după eşecul negocierilor cu aliatul său din Parlament, Partidul Libertăţii.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO