Euro a depăşit pentru prima dată nivelul de 1,5 dolari/euro

Publicat: 27 02. 2008, 13:21
Actualizat: 05 11. 2012, 16:25

 Cursul de schimb a urcat la 1,5071 dolari/euro pe platforma electronică EBS, atingând cel mai ridicat nivel de când a fost introdusă moneda europeană în anul 1999.

Euro se tranzacţiona, la ora 8:53 GMT, în creştere cu 0,6% faţă de cotaţia de la începutul şedinţei, la 1,5063 dolari pe unitate.

De asemenea, indicele dolarului a atins un minim record de 74,264 puncte, după publicarea unor rapoarte nefavorabile, care arată că aşteptările consumatorilor americani au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 17 ani, oferind mai multe dovezi că economia SUA ar putea să fie în recesiune.

Vicepreşedintele Rezervei Federale americane (Fed), Donald Kohn, a declarat marţi că încetinirea economiei este un motiv mai mare de îngrijorare decât presiunile inflaţioniste, sugerând astfel că banca centrală este dispusă să continue strategia de reducere a ratei dobânzii, de la nivelul de 3%.

"Tocmai am trecut de un nivel psihologic important, astfel încât investitorii de pe piaţa financiară iau deja în considerare care va fi următorul prag", a declarat Hideaki Inoue, analist pentru piaţa valutară internaţională la Mitsubishi UFJ Trust and Banking.

Traderii consideră că investitorii de pe pieţele financiare se vor concentra pe nivelurile de 1,510 dolari/euro şi 1,515 dolari/euro.

Dolarul a atins un nivel minim record şi faţă de francul elveţian, de 1,0680 dolari pe unitate, în timp ce faţă de lira sterlină a coborât la minimul din ultimele două luni, de 1,9971 dolari pe unitate.

Traderii au declarat că aşteptările ca Fed să continue diminuarea ratei de referinţă s-au intensificat şi singura necunoscută este cât de mare va fi reducerea. Majoritatea analiştilor estimează că Fed va reduce rata dobânzii la 2,5% în luna martie.

Rata dobânzii de referinţă pentru zona euro, de 4%, îşi va majora astfel avantajul faţă de cea din SUA, susţinând o monedă unică europeană puternică faţă de dolar.