- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Raport final în cazul penei de curent din 8 ianuarie. Ce a provocat avaria majoră în alimentarea cu energie?
Asociaţia Operatorilor de Transport şi de Sistem din Europa (ENTSO-E) a fãcut public raportul final referitor la evenimentul care a avut loc în reţeaua de transport continental – europeanã în data de 8 ianuarie 2021, care descoperă cauze de naturã tehnicã şi operaţională, cât şi structurale.
Raport final în cazul penei de curent din 8 ianuarie
Raportul a fost elaborat de cãtre grupul de experţi constituit în conformitate cu metodologia ENTSO-E privind analiza incidentelor din reţeaua de transport, respectiv Incident Classification Scale Methodology, din care au fãcut parte reprezentanţi ai ENTSO-E, ACER (Agenţia europeanã pentru coordonarea autoritãţilor de reglementare din domeniul energiei) şi ai unor autoritãţi de reglementare naţionale.
În data de 8 ianuarie 2021, la ora 14:04 CET (15:04 ora României), pe fondul unui transfer foarte ridicat al energiei electrice dinspre partea de sud-est cãtre cea de nord-vest a interconexiunii continental-europene, a avut loc o separare a acestei interconexiuni în douã zone separate (zona de sud-est şi zona de nord-vest), funcţionând la frecvenţe diferite. Linia de separaţie a cuprins instalaţii din reţelele de transport ale Croaţiei, Serbiei, României şi din Bosnia şi Herţegovina, precizează Transelectrica, într-un comunicat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Klaus Iohannis, cel care a nesfințit Calendarul Alegerilor Prezidențiale la români, ți-a rebotezat Ignatul: Ziua Renașterii Porcilor
-
Criza din Coreea de Sud: Opoziţia vrea să-l demită din funcţie şi pe preşedintele interimar. Motivul invocat
-
Biden cere Pentagonului să intensifice livrările de arme către Ucraina
-
FSB susţine că a dejucat comploturile ucrainene de a ucide ofiţeri de rang înalt
Incidentul a fost iniţiat ca urmare a declanşãrii prin protecţii a cuplei transversale din staţia electrica de 400 kV Ernestinovo din sistemul Croaţiei, declanşare care, pe fondul puterilor semnificative tranzitate prin elementele de reţea din zona de sud-est a interconexiunii a condus la supraîncãrcarea şi declanşarea liniei de 400 kV Subotiça – Novi Sad din reţeaua Serbiei, generând apoi un fenomen de pierdere a stabilitãţii statice şi dinamice în funcţionarea interconexiunii prin declanşarea în cascadã a mai multor echipamente din reţelele României, Croaţiei şi din cea a Bosniei şi Herţegovinei.
Fenomenul în cascadã generat prin redirecţionarea fluxurilor de putere ca urmare a declanşãrilor din staţia Ernestinovo şi a liniei din reţeaua de transport a Serbiei a condus la numeroase declanşãri prin protecţii a unor echipamente din reţeaua de transport din România, practic aceasta fiind cea mai afectatã din acest punct de vedere dintre toate celelalte reţele afectate de incident. Sistemul electroenergetic românesc s-a separat în douã zone, o micã parte din zona de vest şi de nord rãmânând conectatã la zona de nord-vest a reţelei europene (funcţionând la o frecvenţã mai micã decât cea nominalã), iar cea mai mare parte a rãmas în funcţionare interconectatã cu zona de sud-est (funcţionând la o frecvenţã mai mare decât cea nominalã).
Restabilirea funcţionãrii normale a celor douã zone separate de reţea s-a realizat atât prin acţiuni individuale ale fiecãrui OTS, luate imediat dupã producerea fenomenului de separare cât şi prin acţiunile şi mãsurile coordonate operaţional pentru fiecare zonã în parte. Resincronizarea celor douã zone s-a realizat la ora 15:07 prin conectarea întrerupãtorului cuplei transversale din staţia 400 kV Ernestinovo, fiind coordonatã de cãtre operatorii din Serbia şi Croaţia.
În acest context, personalul de conducere operativã din cadrul Transelectrica împreunã cu cel al operatorilor de distribuţie din zonele afectate şi cel al producãtorilor relevanţi din sistem au acţionat în mai multe direcţii: restabilirea funcţionãrii normale la o frecvenţã cât mai apropiatã de cea nominalã în ambele zone ale reţelei separate, realimentarea cât mai rapidã a consumatorilor a cãror alimentare cu energie electricã a fost întreruptã, asigurarea condiţiilor de reconectare la reţea a unitãţilor generatoare deconectate şi refacerea integritãţii funcţionale a reţelelor de transport şi distribuţie afectate.
Concluziile rezultate în urma investigaţiei şi a redactãrii raportului au scos în evidenţã, atât cauzele iniţiale ale evenimentului – de naturã tehnicã şi operaţionalã – cât şi cauze structurale şi metodologice, punând în evidenţã insuficienta coordonare operaţionalã existentã la nivel regional în zona de sud – est a interconexiunii continental – europene, insuficienta dezvoltare a unor metodologii de calcul coordonat al siguranţei în funcţionare şi de calcul a capacitãţilor transfrontaliere de interconexiune, cât şi a punerii în aplicare a acestora prin intermediul aplicaţiilor informatice dezvoltate în cadrul centrelor regionale de coordonare operaţionalã (TSCNET, pentru zona central – europeanã, respectiv SELENE – CC pentru zona de sud – est a Europei), precum şi existenţa unor zone sensibile în reţelele de transport din punct de vedere al stabilitãţii statice şi dinamice, generate de insuficienţa investiţiilor în întãrirea şi dezvoltarea acestor reţele.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.