Rata anuală a inflaţiei a ajuns la 8,63% în martie

Prețurile de consum au crescut în luna martie cu 0,67%, susţinute de combustibili şi serviciile de telefonie, iar rata anuală a inflaţiei a urcat la 8,63%, reprezentând nivelul maxim atins din ianuarie 2006 până în prezent, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Urmărește
18 afișări
Imaginea articolului Rata anuală a inflaţiei a ajuns la 8,63% în martie

Rata anuală a inflaţiei a ajuns la 8,63% în martie (Imagine: Mediafax Foto)

În ianuarie 2006, rata anuală a inflaţiei s-a plasat la 8,89%.

Creşterea preţurilor de consum din martie, de 0,67%, a fost inferioară celei din februarie, de 0,7%.

La finele primului trimestru, inflaţia s-a situat la 2,25%.

Cele mai importante scumpiri din luna martie au fost înregistrate de grupa serviciilor, de 0,92%, avans susţinut de serviciile de telefonie, a căror creştere s-a plasat la 1,87%.

Pe acelaşi segment, o scumpire importantă, de 1,88%, au consemnat şi transporturile aeriene, însă ponderea acestora în indicele preţurilor de consum este redusă.

Preţurile mărfurilor alimentare au urcat, în martie, cu 0,55%, cele mai semnificative scumpiri, de 6,77%, fiind înregistrate de citrice şi fructe meridionale, însă ponderea acestora nu este una dintre cele mai ridicate.

Per ansamblu, preţurile la fructe şi conserve din fructe au urcat cu 3,9%.

Pâinea, produsele de franzelărie şi specialităţile au avut creşteri de preţuri de 0,42%, iar carnea, preparatele şi conservele din carne de 0,72%.

Laptele şi produsele lactate s-au scumpit cu 1,21%, brânza fiind unul dintre produsele cu cea mai mare creştere, de 2,14%.

Preţurile la ulei au urcat, în martie, cu 3,44%.

Ieftiniri au fost înregistrate, la grupa mărfurilor alimentare, la legume şi conserve de legume (0,79%) şi ouă (1,82%).

În ceea ce priveşte mărfurile nealimentare, acestea s-au scumpit cu 0,67%, avans susţinut de combustibili, cu o creştere de 2,31%.

Majorări importante au fost consemnate şi la autoturisme şi piese de schimb (1,34%) şi tutun şi ţigări (1,29%).

Creşterea medie a preţurilor pe total în ultimele 12 luni (aprilie 2007 - martie 2008) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2006 - martie 2007) determinată pe baza indicelui preţurilor de consum (IPC) şi a indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 5,9%.

Excluzând băuturile alcoolice şi tutunul, creşterea preţurilor de consum, în martie, ar fi fost de 0,64%, iar fără combustibili, de 0,55%.

Indicele preţurilor de consum, exclusiv produsele ale căror preţuri sunt reglementate, s-a plasat, în martie, la 0,76%.

În acelaşi timp, excluzând legumele, fructele, ouăle, combustibilii şi produsele ale căror preţuri sunt reglementate, inflaţia ar fi fost de 0,82%.

Rata medie lunară, în primele trei luni, a fost de 0,7% în acest an, comparativ cu 0,1% în 2007.

În cel mai recent raport asupra inflaţiei, publicat la începutul lunii februarie, Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, cu 1,6 puncte procentuale, prognoza de inflaţie pentru acest an, de la 4,3% la 5,9%, şi estimează pentru decembrie 2009 o inflaţie anuală de 3,9%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici