Prima pagină » Economic » Rata şomajului din UE s-a menţinut la 9,5% în luna martie

Rata şomajului din UE s-a menţinut la 9,5% în luna martie

Rata şomajului din Uniunea Europeană (UE) s-a menţinut la 9,5% în luna martie, comparativ cu februarie, însă a scăzut faţă de perioada similară a anului trecut, când indicatorul s-a situat la 9,7%, potrivit datelor Eurostat.
29 apr. 2011, 12:40, Economic

Biroul de statistică al Comisiei Europene estimează că în luna martie numărul şomerilor din UE s-a cifrat la 15,596 milioane, cu 10.000 mai mic decât în februarie.

Cele mai reduse rate ale şomajului au fost înregistrate în Olanda (4,2%), Austria (4,3%) şi Luxemburg (4,5%). La polul opus, cea mai ridicată valoare a indicatorului se observă la Spania (20,7%).

România este prezentă în raportul Eurostat cu date din ultimul trimestru al anului trecut, când rata şomajului a fost de 7,4%.

Potrivit Agenţiei Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă, numărul şomerilor a scăzut în martie faţă de luna anterioară cu peste 60.000, rata şomajului ajungând la 5,92%, faţă de 6,58% în februarie.

Numărul şomerilor înregistraţi în martie în evidenţele agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă a fost de 539.666, cu 60.642 mai puţini faţă de luna anterioară.

Eurostat notează că datele privind ratele şomajului din UE şi statele comunitare sunt ajustate sezonier.