După o săptămână de discuţii intense cu politicieni care sperau într-o ofertă de ultim moment din partea Lufthansa, primul ministru al Italiei, Silvio Berlusconi, a declarat, duminică, într-o conferinţă, că posibilitatea ca operatorul aerian german să cumpere Alitalia nu mai poate fi luată în calcul şi a confirmat acordul încheiat între Air-France KLM şi compania italiană.
"Air France-KLM este de acord cu o înţelegere foarte avantajoasă pentru Alitalia (…) Lufthansa nu a înaintat niciodată propuneri concrete, netrimiţând nici măcar o scrisoare către Calaninno(preşedintele Alitalia, Roberto Calaninno, n.r.) ", a declarat Berlusconi.
Operatorul franco-olandez va plăti puţin peste 300 de milioane de euro (401,8 milioane de dolari) pentru 25% din companie, potrivit unei surse apropiate situaţiei.
Air France-KLM şi Lufthansa încearcă de mai bine de trei luni să preia parte din transportatorul italian, însă orice tranzacţie a fost blocată de sindicate şi de Berlusconi, atunci lider al opoziţiei.
Operatorul german, preferat de premierul italian, s-a declarat interesat, în mai multe rânduri, de Alitalia, dar săptămâna trecută a confirmat că nu a înaintat vreo ofertă solidă de preluare a participaţiei de 25%.
Viitoarea companie aeriană ar putea fi lansată marţi.
Alitalia a cerut protecţie sub legea falimentului în august 2008, iar diviziile sale mai importante au fost preluate de consorţiul CAI, format din 16 investitori şi companii din Italia.