Prima pagină » Economic » Financial Times: Wolfgang Schäuble, cel mai bun ministru de Finanţe din acest an

Financial Times: Wolfgang Schäuble, cel mai bun ministru de Finanţe din acest an

Germanul Wolfgang Schäuble a fost desemnat cel mai bun ministru european al Finanţelor din acest an de către publicaţia britanică Financial Times (FT), ultimul loc în clasament revenind oficialului irlandez Brian Lenihan.
Financial Times: Wolfgang Schäuble, cel mai bun ministru de Finanţe din acest an

„În acest an, Schäuble şi-a enervat colegii, dar a acţionat curajos”, notează FT. Oficialul german a concurant în clasamentul miniştrilor de Finanţe, al cincilea al publicaţiei, cu omologi din 18 state europene.

Anul trecut, prima poziţie a revenit ministrului francez Christine Lagarde, iar predecesorul lui Schäuble, Peer Steinbrück, a ocupat locul al doilea.

În acest an, pe poziţia a doua se plasează polonezul Jacek Rostowski, iar pe al treilea loc se situează Lagarde.

Schäuble, în vârstă de 68 de ani, este obligat să se deplaseze într-un scaun cu rotile după ce a fost atacat în 1990 de un dezechilibrat mintal. Ministrul, un veteran al politicii din Germania, este un apropiat al fostului cancelar Helmut Kohl.

„Germania a întârziat acordarea unui ajutor Greciei şi a panicat pieţele financiare evocând ideea participării investitorilor privaţi la viitoarele programe de ajutor”, scrie FT. La nivel naţional, însă, politica bugetară germană a contribuit semnificativ la consolidarea economiei.

Irlanda, în schimb, se confruntă cu o criză bugetară gravă, având în acest an un deficit bugetar estimat la peste 30% din Produsul Intern Brut. Dublin a cerut recent ajutor financiar extern de 85 de miliarde de euro.

„Lenihan a fost depăşit de criza sistemului bancar irlandez şi de implozia economiei”, notează FT.

Ministrul elen de Finanţe, Georges Papaconstantinou, se clasează pe locul opt.