- Home
- Economic
- SAO PAOLO, (11.02.2013, 15:10)
- Marius Oncu
Războiul valutar mondial s-ar putea intensifica dacă se implică şi Europa, susţine ministrul brazilian de Finanţe
Războiul valutar mondial ar putea deveni şi mai intens dacă se implică şi Europa, a declarat ministrul de Finanţe al Braziliei, Guido Mantega, îndemnând în schimb ţările europene să-şi repornească economiile prin investiţii şi nu prin devalorizarea monedelor.

Războiul valutar mondial s-ar putea intensifica dacă se implică şi Europa, susţine ministrul brazilian de Finanţe (Imagine: Shutterstock)
Franţa a sugerat, înaintea reuniunii G20 de săptămâna următoare, că euro ar trebui depreciat, întrucât nivelul actual nu reflectă situaţia economică a uniunii monetare, informează CNBC.
"Vom continua să avem aceste probleme dacă economia mondială nu-şi revine. Soluţia în cazul ţărilor europene ar fi să susţină dinamismul economic, care să le scoată din stagnare", a spus Mantega.
Cu peste doi ani în urmă, Mantega a introdus termenul de "război valutar" pentru a descrie devalorizările competitive ale monedelor naţionale derulate de ţările bogate cu scopul de a-şi susţine exporturile. Sprijinirea exportatorilor din ţările dezvoltate de către băncile centrale dezavantajează economiile emergente, precum Brazilia.
Ulterior, Brazilia şi-a depreciat propria monedă, realul, pentru a-şi proteja exportatorii de concurenţa externă.
Această abordare nu este potrivită pentru toate ţările, mai ales pentru cele industrializate, afirmă Mantega.
Franţa vrea să-şi avertizeze partenerii din G20 că un euro mai puternic ar putea afecta recuperarea Europei şi, în cele din urmă, pe cea a economiei mondiale.
Preşedintele francez, Francois Hollande, a alimentat temerile privind implicarea Europei în războiul valutar, după ce a cerut la începutul lunii februarie un euro mai slab şi a îndemnat zona euro să stabilească o ţintă pe termen mediu pentru cursul de schimb.
Euro s-a apreciat cu peste 8% în ultimele şase luni faţă de dolar şi se tranzacţionează aproape de maximul ultimelor 15 luni, ca urmare a îmbunătăţirii încrederii investitorilor în situaţia zonei euro.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




PROSPORT.RO

CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe