El a fost audiat de comisiile de servicii şi industrie din Senat şi Camera Deputaţilor.
Nicolescu a fost director de afaceri publice în compania petrolieră OMV Petrom (SNP), cea mai mare companie din România, şi a reprezentat România în UE pe probleme de energie în perioada 2006 – 2008, în prezent fiind vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al Agenţiei Europene pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din domeniul Energiei.
În septembrie 2013, Nicolescu declara la conferinţa MEDIAFAX Talks about Energy că România ar trebui să joace un rol mult mai activ la Bruxelles şi să influenţeze politicile europene.